Cercul Militar Argeș a găzduit săptămâna trecută, Adunarea Generală a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Argeș. Cu această ocazie au fost alese noile organe de conducere a filialei pentru următorii patru ani. Evenimentul a adunat membrii și simpatizanți ai filialei județene, autorități publice și locale, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ, veterani de război, militari în rezervă și în retragere și reprezentanți ai clerului bisericesc. Ștefan Alexandrescu a prezentat un bilanț al realizărilor din anii 2013-2017, realizări deloc puține. La final a fost aleasă noua conducere a filialei pentru următorii patru ani. Noul președinte este Ștefan Alexandrescu, în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales colonelul în rezervă Nicolae Mazilu, iar în cea de secretar, col. Ion Catinca.
„În semn de respect pentru întreaga activitate a asociației și pentru misiunea sa nobilă, îmi propun să reiau buna colaboare dintre Primăria Pitești, Consiliul Județean Argeș, Prefectură și Filiala Argeș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, urmând ca administrația publică locală să sprijine cu hotărâre toate activitățile care vor fi desfășurate de către asociație”, a spus președintele Ștefan Alexandrescu.

Echipa feminină a României s-a calificat în sferturile de finală ale Europeanului de tenis de masă pe echipe
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în sferturile de finală de la...
0 Comentarii