Web Analytics
scris joi, 15.05.2014

Statul va cheltui milioane de euro pentru decontaminarea Arpechim

România va investi, în următorii doi ani, aproape 120 milioane de euro, din fonduri europene, pentru îndeplinirea obligaţiilor de reabilitare a siturilor contaminate, asumate prin Legea privind privatizarea Petrom, se arată într-un proiect de HG lansat în dezbatere pe site-ul Ministerului Mediului. Proiectul de act normativ a fost pregătit pentru a sprijini solicitarea de rambursare din fonduri europene, făcută de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, a cheltuielilor acceptate spre despăgubire şi plătite de statul român pentru despăgubiri de mediu în cadrul contractului de privatizare Petrom, potrivit notei de fundamentare. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea siturilor contaminate istoric de industria petrolieră în România – Faza 1 (Facilităţi)” prevede alocarea a 527.035.948 lei (119.238.902 euro) pentru realizarea investiţiei în 2014 – 2015. Investiţia presupune remedierea celor două batale de slam fosfoamoniacal Doljchim, remedierea celor patru batale interne şi externe Petrobrazi, remedierea celor două halde de deşeuri triazinice şi acrilonitril din cadrul Arpechim (de la fosta Uzină ACN-Cian), remedierea lacurilor Dâmbovnic şi Suseni – Arpechim, remedierea celor 25 de batale de reziduuri petroliere din activitatea de explorare şi producţie şi remedierea depozitelor de produse petroliere Vaslui şi Făurei, potrivit proiectului de HG.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...