Vești rele ajunseseră la urechile noastre venind dinspre Mânăstirea Cotmeana, și anume că, în Săptămâna Mare, binecunoscutul călugăr Ioasaf, starețul mânăstirii, ar fi suferit o criză de inimă și că s-ar afla într-o stare critică, pe un pat de spital, din Capitală. Ulterior acestei vești deloc plăcute, în urmă cu câteva zile, ne-am interesat la mânăstire despre starea părintelui stareț și ni s-a răspuns, telefonic, că acesta e „binișor” și că s-ar afla la mânăstire. Așa că am făcut un drum la Mânăstirea Cotmeana, la parohia starețului Ioasaf, în încercarea de a discuta personal cu dânsul, de a afla cum se simte și când își va relua slujbele. Urmare a întâlnirii cu starețul de la Cotmeana, a rezultat reportajul ce-l redăm în continuare.
„Am avut noroc că nu am făcut un infarct, pentru că atunci situația ar fi fost alta.”
Odată ajunsă la destinație și pătrunzând în universul idilic al Mânăstirii Cotmeana, plin de verdeață și mirosind a liliac înflorit, reușesc să localizez câțiva călugări, trebăluind prin curte. Intru în vorbă cu ei, le spun că îl caut pe părintele stareț și că aș dori să văd ce mai face, cum o mai duce cu sănătatea, pentru că auzisem vești îngrijorătoare despre dumnealui și că sunt o cunoștință de-a sa, din Sibiu (spre amuzamentul meu, aveam să aflu ulterior că se dusese vestea prin mânăstire că cineva din Sibiu l-a căutat pe părintele stareț). Unul din călugări îmi spune că Preacuviosul nu se află în mânăstire. Găsesc însă un tânăr care pare mai comunicativ și care îmi spune, după ce mă prezint, că părintele stareț a fost într-adevăr grav bolnav, că acum se simte mult mai bine și că stă în chilie, de unde nu prea iese și nici nu îndrăznește nimeni să-l deranjeze, dar că îi va comunica faptul că l-am căutat. Norocul îmi surâde însă, după mai bine de o oră de așteptare, când un călugăr mă cheamă să-l urmez și mă conduce într-o frumoasă grădină din spatele mânăstirii. Acolo, pe o băncuță, într-un foișor, printre flori minunate și verdeață l-am așteptat pe starețul Mânăstirii Cotmeana și tot acolo avea să se desfășoare toată discuția noastră. Palid și tras la față, însă pășind ferm pe aleea ce ducea căre foișor, m-a întâmpinat gazda mea. Evident că primul lucru a fost să-l întreb cum se simte. Zâmbește amuzat când îmi răspunde: „S-a exagerat mult despre sănătatea mea. Acum sunt mult mai bine. Medicii au spus că am avut noroc că nu am făcut un infarct, pentru că atunci situația ar fi fost alta.” „Până la urmă, ce s-a întâmplat? Poate că ați aflat deja: unii au spus că ați fi suferit un atac cerebral, alții că ați fi făcut un atac de cord. Care variantă a fost?”, îl întreb pe părintele Ioasaf. „Cea de-a doua variantă.”, vine răspunsul. „Adică un atac de cord?”, continui.
”Am ieșit chiar înainte de Paști din spital”
Și, pentru că părintele îmi confirmă dând aprobator din cap, îl întreb în continuare dacă e adevărat că a fost în comă. „Doamne ferește, asta mai lipsea!”, îmi răspunde. „Am fost internat la București, la Spitalul Militar. Am ieșit chiar înainte de Paști. Mi-au dat un tratament. Apoi mi-au făcut toate analizele și au ieșit bune toate. Și tensiunea arterială e bună, și analizele de diabet au ieșit bune”, îmi explică părintele stareț, apoi adaugă că nu i s-a mai permis nici să vorbească la telefon și că a avut telefonul mobil închis. Continui discuția noastră: „Părinte, știți că întreabă credincioșii de dvs? Oamenii sunt îngrijorați…” Iar starețul Ioasaf îmi răspunde: „Am văzut oamenii plângând când am ținut slujba de Înviere.” „Ați avut puterea ca, după un atac de inimă, să țineți o slujbă așa de lungă?!”, îl întreb. „M-am rugat la Dumnezeu: «Doamne Dumnezeule, dă-mi tărie să țin slujba asta. Că dacă nu-mi dai Tu putere, atunci nu o să pot să o duc la capăt.» Și Dumnezeu mi-a ajutat”, îmi răspunde interlocutorul meu, cu emoție în glas. Îmi mai spune apoi că, totuși, încă nu a reluat slujbele, însă nu va mai dura mult până atunci. Mai are încă tratament de urmat, până când se va restabili complet.
Mesaj pentru familia Nicoară: „Să își ceară scuze public pentru tot ce au făcut și îi iert”
„De la ce vi se trage asta? Ați avut vreo supărare mare? V-ați enervat?”, îl întreb eu pe călugărul Ioasaf despre posibila cauză ce i-a provocat criza de inimă. „Sunt eu prost că prea le pun toate la suflet. Sunt prea sensibil și asta nu e deloc bine.”, îmi răspunde, și deslușesc mâhnire în vocea sa. Aduc vorba despre povestea cu copilul familiei Nicoară, din Curtea de Argeș, care se născuse cu malformația „buză de iepure” și de la care pornise un scandal uriaș, mediatizat local și național, membrii familiei acuzându-l pe starețul Ioasaf că i-ar fi plătit zeci de milioane de lei acatiste, pentru ca acel copil să nu se nască cu malformație. Așa cum relatasem la vremea respectivă, în 3 octombrie 2013, scandalul acela se soldase cu violențe, chiar în lăcașul sfânt, iar starețul Ioasaf le transmisese membrilor familiei Nicoară că îi va ierta și nu va depune plângere la poliție dacă aceștia își vor cere scuze public pentru vorbele grele pe care i le-au aruncat. Îl întreb pe stareț dacă mai știe ceva despre copilașul acela, nou-născutul familiei Nicoară. „A murit.”, îmi răspunde, și îi văd tristețea din privire. „Am vrut să-i ajut, să îl ducă la doctor… Dar au refuzat.”, continuă. „De atunci, mă simt așa… deloc bine… m-a impresionat. Chiar dacă sunt un simplu călugăr, nu trebuiau să se poarte așa cu mine. Eu nu iau taxă de la nimeni și n-am luat niciodată. Fiecare pune în cutie, pentru acatiste, cât vrea, iar eu mă rog pentru fiecare. Mi-a făcut atâta scandal «doamna procuroare»! (Carolina Nicoară, bunica bebelușului, femeie de serviciu la Parchetul Curtea de Argeş – n.r.) Acum am făcut eu plângere la poliție. Și au început să dea telefoane la mânăstire. Și ea, și Anton (tatăl copilului – n.r.). Nu au vorbit cu mine, ci cu altcineva. «Părintele e bun, părintele e milos, nu vrea să facă așa ceva…», au spus. Dar așa cum au știut să se ducă la televiziuni și la ziare ca să arunce vorbe grele despre mine, acum să își ceară scuze public pentru tot ce au făcut și îi iert.” „Dar de la Arhiepiscopie, vi s-a spus ceva în legătură cu acest caz?”, întreb eu. „Nimic. Ea, «doamna procuroare», a fost și la Arhiepiscopie, să se plângă”, îmi răspunde starețul. „Dacă își vor cere scuze față de dvs, în public, adică în presă și televiziune, îi veți ierta?”, îl mai întreb, în încheierea discuției, la care primesc de îndată răspuns: „Da. Eu sunt milos și nu am nevoie de scandaluri… Nu am vrut să merg la poliție, pentru că nu se cade ca un călugăr, și stareț pe deasupra, să umble pe acolo. Dar nici să-și bată joc în halul ăla…”
Adriana Gândilă
0 Comentarii