Web Analytics
scris miercuri, 20.11.2013

Stareţa de la Mănăstirea Nămăieşti şi-a făcut expoziţie personală de costume populare

Mănăstirea Nămăieşti este cunoscută ca fiind locul unde se găseşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Mai nou, aceasta poate deveni cunoscută vizitatorilor şi printr-o inedită expoziţie personală a maicii stareţe Lucia, expoziţie încă nescoasă sub lumina reflectoarelor.
Stareţa Lucia Nedelea spune că este vorba de o colecţie personală, pe care ea a inventariat-o şi a donat-o mănăstirii, la îndemnul Domnului. Ba, mai mult, pe lângă faptul că a adunat laolaltă zeci de costume populare, vechi de zeci de ani, din zona Muscelului şi a Târgoviştei, a prezentat totul ca pe o poveste, îmbrăcând mai multe manechine în vechile costume populare, încălţate cu opinci noi, cusute de mama şi una din surorile stareţei, fiecare grup având propria poezie, poezii scrise de însăşi maica Lucia şi adunate într-o carte ce va fi gata săptămâna viitoare.  

Stareţa de la Mănăstirea Nămăieşti şi-a făcut expoziţie personală de costume populare

Printre exponate, și două costume populare cusute de mama lui Topârceanu

Într-o scurtă discuţie cu maica stareţă Lucia am putut vizita şi inedita expoziţie, însă fără a avea dezlegare la fotografii datorită faptului că expoziţia nu numai că este una personală, dar nu a fost încă promovată pe calea exclusivistă a BOR şi nici deschisă oficial în prezenţa a înalte feţe bisericeşti, dat fiind că lăcaşul ce adăposteşte expoziţia este în plin proces de renovare exterioară.  
Maica Lucia descrie expoziţia ca pe o prezentare a costumelor ce au aparţinut bunicii ei (Ilenica Popii), rămasă orfană de mică și crescută de preotul satului, astfel revenindu-i o parte din lada de zestre a preotesei. Expoziţia cuprinde şi două scene de nuntă, unde personaje sunt bunica stareţei, mireasă, rudele ei şi cele ale ginerelui, precum şi naşii. O altă scenă prezintă viaţa de zi cu zi, iar alta un altar. 
De asemenea, în expoziţia maicii Lucia se găsesc şi două costume populare cusute de Paraschiva Topârceanu, mama poetului George Topârceanu.
Săptămâna trecută, când am vizitat expoziţia, lipsea din colecţie tocmai piesa de rezistenţă, o ie care a luat medalia de aur la expoziţia mondială de la Paris din anul 1889 şi care a fost dată de stareţă cu împrumut unei persoane de la nivel înalt care este plecată la un festival internaţional.
Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...