# Exclusivitate. Moştenitoarea familiei Brătianu face lumină în cazul celor 32 ha de pădure teleportate de la Răteşti în Trivale # Marie-Helene Fabra Brătianu lansează o nouă ipoteză în cazul înstrăinării averii lui Gheorghe Brătianu către magnatul Nicolae Ivănescu.
Fiică a Ilenei Brătianu și nepoată a marelui istoric și om politic liberal Gheorghe Brătianu, Marie-Hélène Fabra Brătianu vine de câteva ori pe an în România, asta și pentru că are mai multe procese pe rol, în special în județul nostru. Cel mai important și sonor este acela în care Prefectura Argeș cere anularea titlului de proprietate pentru 32 de hectare ”teleportate” de la Rătești, acolo unde moștenitoarea lui Gheorghe Brătianu avea dreptul să le primească, taman în miezul pădurii Trivale, într-o zonă cu potențial imobiliar uriaș. Reamintim că mama doamnei Marie Helene, este vorba de Ileana Brătianu (între timp, decedată) a vândut terenurile omului de afaceri Nicolae Ivănescu, care, la rându-i, le-a înstrăinat unor investitori evrei. Însă profitul lui Ivănescu a fost unul uriaș, dacă avem în vedere că a plătit doar 350.000 lei pe 32 ha și a vândut apoi 15,5 dintre acestea, cu 2.325.000 euro. Rezultă că magnatul a cumpărat de la Ileana Brătianu cu 0,25 euro mp și a revândut cu 15 euro mp. Un calcul simplu arată că profitul în acest caz, per metru pătrat, a fost de 6.000%! Acest controversat transfer, incriminat ca atare și de Raportul Curții de Conturi a României, ne-a făcut să luăm legătura, la Paris, cu doamna Marie-Hélène Fabra Brătianu. Așa am realizat acest interviu în exclusivitate, în care moștenitoarea Ilenei Brătianu vorbește atât despre procesul pe care i l-a deschis Prefectura Argeș, dar și despre ilustra sa familie și amintirile legate de tot ceea ce înseamnă Brătienii. Foarte important, fiica Ilenei Brătianu vorbește inclusiv de un posibil abuz de slăbiciune față de mama sa, atunci când aceasta a înstrăinat terenurile către magnatul Ivănescu, dat fiind faptul că bătrâna era foarte bolnavă. Un interviu ce apare exact în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre iluștrii săi înaintași.
# Aveți mai multe procese legate de moștenirea mamei dumneavoastră și a familiei Brătianu. Cum trăiți această experiență a proceselor și a luptei cu instanțele și autoritățile române?
– Problema mea nu este de a recupera o moștenire: procesele de la Pitești privesc terenuri restituite mamei mele și vândute în timpul vieții ei. Au fost respectate toate procedurile dar aceleași instituții care au restituit aceste bunuri cer acum anularea anumitor acte în baza unor arhive descoperite ulterior. Cum mama mea a murit în 2009, am moștenit aceste procese. Dacă pierd aceste procese, pot pierde mulți bani, fără ca eu să fi avut de câștigat ceva. Sincer, voi fi foarte fericită când aceste probleme se vor termina! Lupta cu autoritățile și instanțele din România? Nu înțeleg prea bine cum o aceeași instituție poate să acorde un lucru și apoi să se răzgândească.
„Mama i-a vândut domnului Ivănescu 220 de hectare pentru 653.000 lei”
# Mama dumneavoastră a vândut drepturile litigioase pentru cele 32 de hectare de teren moștenite la Rătești omului de afaceri Nicolae Ivănescu. Care a fost suma încasată pentru aceste drepturi litigioase vândute?
– Mama mea nu a vândut niciodată drepturi sau terenuri în litigiu. Ea a vândut terenuri ce au aparținut părinților săi și care i-au fost restituite conform legilor în vigoare din România. Originea procesului vine dintr-o descoperire făcută a posteriori privind aceste 32 de hectare (e vorba de cele transferate de la Rătești în inima pădurii Trivale, n.red). Între iunie 2006 și iunie 2007 mama mea i-a vândut domnului Ivănescu 220 de hectare (aproape toate terenurile restituite) în mai multe loturi pentru suma totală de 653.000 lei. Între aceste contracte sunt și terenurile ce fac obiectul litigiului: cele 32 hectare au fost vândute pentru 350.000 lei (puțin peste jumătatea sumei totale primite), în martie 2007, printr-un mandatar. Mama mea nu a semnat personal, împuternicind pe cineva în acest sens.
# După ce mama dumneavoastră a vândut terenurile de la Rătești, aceste terenuri au fost ilegal transferate la Pitești, în pădurea Trivale, într-o zonă cu preț foarte bun. Magnatul Nicolae Ivănescu a vândut apoi o parte dintre aceste terenuri unor străini, pentru peste 2 milioane de euro. Știați acest lucru? Cum comentați traseul moștenirii?
– Nu știu dacă mama mea îl cunoștea pe domnul Ivănescu. Personal, eu nu l-am întâlnit niciodată. Din 1990, mama mea trăia șase luni în Franța și șase luni în România. În perioada ce ne privește, din 2006 până în 2007, ea era deja foarte bolnavă și în Franța stătea mai mult în spital. Când s-a întors în casa sa de la Fontainebleau, a fost victima mai multor escroci francezi. Mi-am dat seama de amploarea daunelor în 2008. De altfel, tocmai am câștigat un proces la Curtea de Apel Paris în care justiția a admis că mama mea a fost victima unui abuz de slăbiciune în 2007-2008.
Dosarul medical al mamei mele arată clar că ea avea mari pierderi de memorie și că sănătatea sa era foarte fragilă. Aceste aspecte m-au alertat mult, atunci când am primit primele mele convocări la Tribunalul din Pitești. Și m-am întrebat imediat dacă era posibil ca mama mea să fi fost înșelată și în România? Eram foarte neliniștită cu atât mai mult cu cât nu găsisem niciun dosar în lucrurile sale privind vânzările de terenuri din România. A trebuit să îl găsesc pe mandatar care păstrase documentele într-o ordine remarcabilă.
„Am un sentiment profund de injustiție. (…) Dl Ivănescu a profitat foarte bine de situație!”
# Prefectura Argeș vrea să anuleze titlul de proprietate pentru terenurile în litigiu ce au ajuns la Ivănescu. Dacă acest lucru devine realitate, vă puteți trezi că trebuie să plătiți despăgubiri magnatului Ivănescu…
– Dacă se realizează anularea restituirilor, voi fi pusă în fața unei situații foarte complicate, o oroare! Și eu, ca și dumneavoastră, am un sentiment profund de injustiție. Nu găsesc decât absurdități în acest caz. Pe de o parte, domnul Ivănescu a profitat foarte bine de situație. Pe de altă parte, același prefect (e vorba de Instituția prefectului, iar în 2006 era un prefect, iar acum e altul, n.red.) dă terenurile, apoi își retractează decizia în baza unor arhive găsite ulterior. Oricum, cazul este foarte încâlcit și starea de sănătate a mamei mele poate explica și aici un abuz de slăbiciune.
# Care sunt senzațiile ce vă încearcă de fiecare dată când veniți în Argeș în regiunea strămoșilor dumneavoastră?
– Îmi place mult să vin la Florica. Acolo este îngropată mama mea și am amintiri foarte plăcute legate de Vila Florica și de regiune. Nu sunt prea mândră de mine deoarece nu am mai fost acolo de aproape un an. Ultima oară când am fost, capela era foarte deteriorată și apa ce curgea pe ziduri mă deznădăjduia. Casa propriu-zisă aparține unei alte laturi a familiei.
„Românii își imaginează că descendenții direcți ai lui Ion C. și Ion I.C. Brătianu sunt foarte bogați. Sunt dezolată să îi dezamăgesc spunându-le că nu e așa”
# Cum s-au purtat autoritățile din Argeș, inclusiv primarii, în ceea ce privește solicitările dumneavoastră legate de moștenire?
– Cum v-am spus deja, nu am nicio pretenție legată de moștenire, cu o excepție: cer o mică despăgubire pentru pierderea tuturor instalațiilor și clădirilor agricole situate la Rătești. Bunicii mei au făcut acolo o exploatație foarte modernă în anii 1930. Totul a fost abandonat sau demolat. Dacă obțin această despăgubire, ea mă va ajuta să rambursez cheltuielile din instanță. Cred că românii își imaginează că descendenții direcți ai lui Ion C. și Ion I.C. Brătianu sunt foarte bogați. Sunt dezolată să îi dezamăgesc spunându-le că nu e așa. Bunicii mei nu aveau probleme cu banii, dar stilul lor de viață nu avea nimic princiar în el. Această problemă e legată de proprii lor părinți. Din partea bunicii mele născută Sturdza, tatăl său s-a ruinat înainte de război, și din partea bunicului meu Gheorghe Brătianu, acesta a primit puțin de la tatăl său… Dar dacă intru în aceste detalii o să vă scriu un roman întreg!
***
Fiică a Ilenei Brătianu și nepoată a istoricului și omului politic Gheorghe Brătianu, Marie-Hélène Fabra Brătianu poartă în ea genele, calitățile și farmecul unei familii care a scris pagini de aur pentru istoria României. Pictoriță de succes la Paris, Marie-Hélène Fabra Brătianu a scris în urmă cu doi ani și o superbă carte despre familia sa – ”Memoria frunzelor moarte”, apărută la Humanitas.
Material realizat de Denis Grigorescu