# Duminică, 22 mai. Week-end la iarbă verde, la Slătioare, alături de familiile F. şi A. Sînt serbate nenumărate Elene, grătarul sfîrîie, vinul roşu curge. Patru generaţii sub acelaşi acoperiş mai rar poţi vedea. În ce mă priveşte, îi administrez prietenului N. o corecţie severă, cu tablele cumpărate de la Stambul…
# Marţi, 24 mai. Iani Popa, preşedintele PNL Argeş, îmi face cinstea de a mă invita să rostesc cîteva cuvinte la Vila Florica, în amintirea a 136 de ani de la înfiinţarea partidului. Ce să spun? Liberalii îi cunosc pe Brătieni mult mai bine decît mine, aşa că mă hotărăsc să le povestesc ceva despre… biblioteca de la Florica! Da, da, aceea care a fost arsă de comunişti, prin anii 50, din prostie şi din frica faţă de umbra cuvîntului scris. Există mărturii ale celor care au văzut-o, există pagini scrise. În 1932, marele I.G. Duca a rostit o cuvîntare, care lămurea destul de bine problema. „E bine să se ştie că”, spunea I.G. Duca, „dacă lumea, judecînd după rezultate, a crezut că vocaţia lui Ionel Brătianu a fost să fie un om politic, el însă a socotit întotdeauna că adevărata lui chemare era să fie un istoric. Toţi cei care l-au cunoscut de aproape pot mărturisi că el se considera un fel de rătăcit în politică. Acest om, inginer prin studii, bărbat politic prin activitatea lui, era convins că dacă ar fi fost liber să urmeze imboldul sufletului său, ar fi ales, fără o clipă de îndoială, cariera de istoric (…) Îl pasionau originile românismului, controversele închegării noastre ca stat, grija de a desluşi golul care precede secolul al XIV-lea (…) Îl legăna speranţa – cine ar fi crezut-o? – că poate cîndva se vor descoperi în centrul Asiei, în oraşele îngropate sub nisipuri, manuscrise intacte din care să rezulte cum s-a desfăşurat invazia mongolilor din 1241 şi ce au găsit ei prin ţinuturile dunărene. Îl interesau domnii pămînteni în care se oglindeau atît de bine însuşirile caracteristice ale rasei noastre (…) Pe de altă parte, tot ce privea starea socială – moravurile poporului, aspectul satelor, dezvoltarea oraşelor – era urmărit de el nu numai cu o curiozitate pătimaşă ci şi cu o metodică stăruinţă (…) Aşa se şi explică grija cu care a adunat în rafturile acestei biblioteci toate scrierile celor ce, în cursul vremurilor, au călătorit prin ţinuturile româneşti. Paul de Alep, părintele d’Avril, Clarke, Lady Craven, Frankland (…) ca să reamintim pe cei mai cunoscuţi, erau prietenii lui intimi, tovarăşii lui nedespărţiţi. Dar nici ceilalţi nu aveau taine pentru el. Troester de la 1666, Topeltini de la 1668, cu interesantele lui gravuri, faimoasa lucrare a lui Charles de Joppecourt provenind din biblioteca lui Cezar Bolliac şi intitulată „Choses memorables advenues aux derniers troubles de la Moldavie”, descripţia mizeriei în statele noastre la 1794 de către un italian anonim, studiul, care nici azi nu se mai găseşte, al lui Salaberry asupra Valahiei şi Moldovei, toate erau deopotrivă şi mereu în nemijlocita lui apropiere”. Aceasta a fost mărturia lui I.G. Duca. Şi încă. În biblioteca Brătienilor se găseau cărţi rare despre Bizanţ, marele nedreptăţit al istoriei, despre istoria Imperiului Otoman, despre Renaştere, cu mecanismele şi construcţiile ei, despre modernitate şi afirmarea „principiului naţiunilor”. Şi încă. Diplomaţia Vaticanului, istoria papilor şi a poporului mongol, filosofie politică şi ezoterism, marile figuri ale Franţei monarhice şi ale imperiului ţarist, Polonia şi Germania, Balcanii şi Anglia – iată alte domenii din care Ionel Brătianu îşi alegea cu grijă cărţile. „Spune-mi ce citeşti şi o să-ţi spun cine eşti”. Proverbul acesta, dacă nu există, ar trebui inventat pentru dinastia Brătianu.
# Miercuri, 25 mai. Finala Cupei României la fotbal spune mai mult despre starea noastră mentală decît orice cercetare antropologică! Am văzut două găşti de tineri, intrate pe teren cu gîndul să se termine, să se distrugă, să se anihileze! Ce intrări dure, ce joc duşmănos, ce lipsă de considerare pentru adversar! Alunecări „la rupere”, care parcă urmăreau să rupă picioarele adversarului, capete în gură, coate azvîrlite în ficat, zece cartonaşe galbene… cumplită lipsă de empatie. Probabil că presiunea pusă de conducători îi transformă din sportivi în mardeiaşi. La fel de tembel s-au comportat şi suporterii. Ăştia nu mai încurajează echipa favorită, nu! Sînt ocupaţi să-i înjure pe ceilalţi. La fel de plini de adrenalină ca şi cei din teren, tinerii din tribune nu mai gîndesc deloc, dovadă fiind torţa aruncată de dinamovişti în capul lui Torje, în timp ce intrase în careul advers, oprind o acţiune care putea să ducă la gol! Dacă aşa arată România sportivilor, nici nu vreau să mi-o închipui pe cea a interlopilor… Mă rog. Revenind la joc, uite ce înseamnă un pic de leadership – cum s-a întors Olăroiu la Steaua, cum a dat încredere echipei, fără hăhăieli, fără declaraţii bombastice, fără bani fluturaţi ostentativ! S-a văzut în jocul lui Dică, s-a văzut în atitudinea lui Bănel. Toată România trece printr-o criză de leadership.
# Joi, 26 mai. Colegiu Prefectural, cu primari enervaţi că li se cer avize de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, atunci cînd întocmesc PUG-urile localităţilor. După ce că au cîteva biserici vechi sau cule sau conace, nici pe astea nu le ştiu bine, dovadă studiile istorice de mai mare rîsul, care însoţesc PUG-urile, nici pentru astea n-au trasat bine zonele de protecţie pe documente. Dar nu e vina lor. În definitiv, primarii nu sînt arhitecţi. Vina este a firmelor de arhitectură care le-au luat zeci de milioane pe proiecte şi nu şi-au făcut bine treaba…
Cristian Cocea
