Web Analytics

„Sperăm ca până în 2019 să finalizăm cadastru general în extravilan”

de | 17.08.2017 11:59 | Politica si Administratie

19 Stolnici# Declară Sevastian Pupăză Roşu, primarul comunei Stolnici
În privința programului național de cadastru și carte funciară pentru perioada 2017-2019 care prevede înregistrarea sistematică a lucrărilor pe sectoare cadastrale în Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT), la Stolnici au început procedurile pentru demararea proiectului de finanțare.

„În viitorul foarte apropiat, ne-a declarat primarul Sevastian Pupăză Roșu, UAT Stolnici va semna contractul cu OCPI Argeș pentru finanțare. În consecință, în perioada următoare în funcție de sectoarele care au fost planificate de către OCPI Argeș se va începe înregistrarea cărții funciare a tuturor imobilelor (terenurilor) din extravilan. Pentru început cadastru general se va face pe extravilan. Pentru acest lucru toți cetățenii din comuna Stolnici în perioada imediat următoare trebuie să vină la Primărie cu documentele de proprietate și acte de identitate pentru a face cât mai facil acest program și a-l termina într-o perioadă cât mai scurtă deoarece banii vin eșalonat în perioada 2017-2019. Sperăm ca până în 2019 să finalizăm cadastru general în extravilan fiindcă știm că începând cu anul 2018 cei care depun cereri de subvenție la APIA și care nu vor avea carte funciară și nu vor fi înscriși în registrul cărții funciare nu vor mai putea primi subvenții”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii