Web Analytics
scris joi, 31.10.2019

Specialişti francezi şi portughezi, reuniţi la Universitatea din Piteşti

Inserția absolvenților pe piața muncii este un subiect care îi interesează atât pe angajatori, cât și pe reprezentanții mediului universitar. Astfel, Universitatea din Pitești a găzuit vineri, 25 octombrie, un eveniment care marchează Ziua Internațională pentru Promovarea Inserției Tinerilor. Este vorba de proiectul Erasmus+ REAGIR-JEUNESSE, realizat de Asociația DoxDomia din Pitești (coordonator – prof. univ. emerit dr. ing. Marioara Abrudeanu), Asociația Montjoye (Franța) și Asociația Frauga (Portugalia).

Specialişti francezi şi portughezi, reuniţi la Universitatea din Piteşti

Mihaela Diaconu, președinte Senat UPIT: „Inserția absolvenților pe piața muncii este un indicator de calitate a managementului universitar. Este o problemă cu care toate universitățile din România se confruntă. În anii anteriori, au existat eforturi la nivel de minister și universitatea noastră s-a implicat în acest efort, de a pune laolaltă angajatori, reprezentanți ai învățământului preuniversitar și reprezentanți ai învățământului universitar pentru a găsi soluții cu privire la consilierea tinerilor în vederea alegerii unei cariere de succes”.
În luna mai a.c., la Centrul Universitar Mediteranean din Nisa (Franța) a fost organizată o Zi Europeană pentru Inserția Tinerilor, la care au participat peste 200 de persoane: specialiști francezi, portughezi și români. Evenimentul de vineri, 25 octombrie, a fost o continuare a proiectului, organizat în vederea diseminării rezultatelor, fiind totodată și un cadru prielnic de dezbatere. „Anul acesta, Asociația Montjoye împlinește 70 de ani în care a contribuit la rezolvarea problemelor legate de stabilitatea socială, de asistența tinerilor în vederea integrării sociale. Din 2015, asociația a făcut din inserția tinerilor tematica centrală a activităților sale, a creat dispozitivul pentru integrarea tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani”, a spus în cadrul întâlnirii Véronique Bracco, director general al Asociației Montjoye.
Pe lângă participarea internațională, au fost prezenți reprezentanți ai Universității din Pitești, directori generali și directori de Resurse Umane din întreprinderi, directori de licee și școli gimnaziale din Argeș, cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar, studenți și elevi. Printre invitați s-au numărat Stéphane CESARI, consilier adjunct pentru Cooperare și Acțiuni Culturale în cadrul Ambasadei Franței la București, Nicole SUAREZ, responsabil regional cu Relațiile Europene și Internaționale, Direcția Regională pentru Tineret, Sport și Coeziune Socială – Provincia Alpes Côte d’Azur, Véronique BRACCO, director general al Asociației Montjoye, Nisa, Franța, Stéphane THEROND, director pentru formare Liga pentru Învățământ, Alpes Maritimes, Jorge JACOTO LOURENCO, președinte al Asociației Frauga, Portugalia, și primar al comunei Picote, Antonio BARBOLO ALVES, vicepreședinte al Asociației Frauga, Portugalia, Clara ABRUDEANU, director al Centrului de Formare Montjoye Méditerranée Franța, Sandra MAGLIANO, şef Serviciu Centrul de Formare Montjoye Méditerranée Franța, președintele Asociației Montjoye, Patrick BARCAROLI.

Distribuie!

0 Comentarii