# În iulie 2015, Dan Florin Cârstea s-a încăierat, în fața restaurantului La Strada din Pitești, cu un anume Cezar Cîrţu, pe motiv că primul ar fi avut un comportament jignitor la adresa iubitei lui Cîrţu. Urmarea? Cârstea l-a tăiat la gât cu o sabie pe Cîrțu
Recent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș l-au trimis în judecată pe Dan Florin Cârstea, bărbatul care în iulie 2015 s-a încăierat în fața restaurantului La Strada din Pitești cu un anume Cezar Cîrțu, pe motiv că primul ar fi avut un comportament jignitor la adresa iubitei lui Cîrțu. La un moment dat, Cârstea a luat o sabie din mașină, i-a tăiat gâtul oponentului său, după care a fugit. A ajuns în Suedia, fiind dat în urmărire prin Interpol și prins după o lună în orașul Malmo. Acum el este acuzat de tentativă de omor și instigare la mărturie mincinoasă. Alături de el au mai fost trimiși în judecată pentru influențarea declarației și mărturie mincinoasă Narcis Deaconu și Laurențiu Trană. Ultimii doi au încercat prin diverși intermediari să facă victima atacului să își schimbe mărturia.
Cârstea a amenințat un martor: „Niciunul care a ridicat mâna nu va scăpa mai ușor decât el”
După cum spun procurorii, „în noaptea de 4 spre 5 iulie 2015, în localul La Strada a izbucnit un conflict spontan între Cârstea Dan și victima Cîrțu Iulius. Cârstea s-a dus la mașina sa – un Porsche Panamera, a scos o macetă și a revenit la locul conflictului și l-a lovit la gât pe Cârțu. A vrut să-l lovească și pe partea civilă Ungureanu Mihai, dar acesta a fugit”. Urmare a atacului, Cîrțu a avut nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale.
Tot în noaptea atacului, după cum se precizează în rechizitoriu, „Ungureanu Mihai i-a trimis pe Facebook un mesaj inculpatului prin care îl trăgea la răspundere cu privire la faptele sale, iar Cârstea l-a amenințat spunându-i: „Niciunul care a ridicat mâna nu va scăpa mai ușor decât el (n. red. – victima)”.
Victima a avut nevoie de 6 litri de sânge pentru a supraviețui
Iulius Cezar Cîrţu a fost dus în sala de operaţii de la Spitalul Județean Argeș, având puls zero. Medicii s-au luptat minute bune să-l readucă la viaţă, reuşind, după circa două ore, să-l stabilizeze. A fost nevoie să i se facă transfuzie de sânge, fiind necesari aproximativ 6 litri de sânge pentru a-l menţine în viaţă după hemoragia masivă pe care o suferise. În aceeași noapte, victima a fost transferată la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Pe 5 august 2015, Cârstea a fost prins la Malmo și predat autorităților române. Numai că pentru Dan Cârstea au apărut alte probleme. Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, „între 5 iulie și 5 august 2015, inculpatul a luat legătura cu inculpatul Deaconu Narcis de mai multe ori, încercând să își organizeze o apărare și să își instige prietenii la mărturie mincinoasă, astfel încât să rezulte că el a fost provocat de victimă și a lovit-o în legitimă apărare. De asemenea, Deaconu trebuia să ia legătura și cu victima și rudele, pentru a-i convinge ca în schimbul unei sume de bani să-și modifice declarațiile.”
A picat testul cu detectorul de minciuni
Dan Cârstea a fost supus și testului poligraf. Numai că, așa cum reiese și din rechizitoriu, „la detectorul de minciuni au apărut modificări specifice comportamentului simulat”.
Tot procurorii mai spun că doi dintre amicii lui Cârstea au luat legătura cu unchiul victimei pentru a își convinge nepotul să își schimbe declarația: „Pentru a fi mai convingători, i-au spus unchiului că dacă va fi de acord, partea civilă va primi o sumă de bani, iar în caz contrar l-au amenințat zicând «poate să iasă mai urât»”.D.G.
0 Comentarii