
Sorin Căprărescu, team-managerul de la FC Argeș Basketball, ne-a vorbit despre victoria cu Ploieștiul, despre următoarea confruntare, cea cu Rapid, dar și despre evoluția foarte bună din acest sezon competițional: „Cu Ploieștiul a fost o victorie pe care am așteptat-o. A fost o victorie obținută mai greu decât speram. Am avut unele perioade în timpul meciului unde am jucat un baschet de bună calitate. După care am avut din nou niște momente de relaxare. Nu am mai fost concentrați și i-am permis adversarului să revină, de la 20 de puncte avans pentru noi, la 4 puncte și… Victoria a fost obținută mai greu decât ne așteptam. Urmează meciul cu Rapid, un meci foarte important. Este meciul care stabilește în mare măsură ocupanta locului 2, la sfârșitul turului. Cu toate că și noi mai avem meciuri destul de importante, respectiv la Craiova și la Târgu Mureș și cu Timișoara acasă. Nici aceste meciuri nu sunt ușoare, dar meciul cu Rapid devine foarte important.
Rapid și-a construit o echipă foarte bună anul acesta. Mai mult decât atât, săptămâna trecută a reușit un transfer foarte bun; a mai transferat un jucător care a jucat anul trecut la Voluntari, pe poziția 5, Sullivan. Și-au întărit pozițiile mari de sub panou. Și acum Rapid a devenit o echipă mult mai competitivă. În concluzie, avem un parcurs bun, se putea și mai bun de atât, ținând cont de meciurile pe care le-am pierdut, respectiv acasă cu Oradea, la Vâlcea și la Brașov. Zic eu că meciurile cu Oradea și cu Vâlcea puteau fi câștigate mult mai ușor decât cel de la Brașov. La Brașov, nu vreau să-mi aduc aminte, unde am practicat un baschet de slabă calitate și i-am permis echipei gazde să câștige. Acel meci nu trebuia să-l pierdem niciodată, dar sunt meciuri și meciuri. Se putea mai bine, dar oricum sunt mulțumit de acest parcurs. Momentan suntem sus, 7 victorii și 3 înfrângeri. Eu zic că este un parcurs bun până acum, dar mai sunt meciuri de jucat. Știți foarte bine că, acum, o echipă stă, prin rotație, în fiecare etapă…”
Citește și FC Argeș – Rapid București, sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 18, în etapa a 12-a din LNBM
Citește și Ioan Andone, convins că FC Argeș va juca în play-off: „Nu va avea nicio problemă!”



0 Comentarii