Web Analytics
scris joi, 01.08.2024

Șoferii se vor putea înscrie la școlile moto pentru a obține atestatul pentru motociclete începând cu 8 august

Conducătorii auto care doresc să conducă și motociclete de până în 125 centimetri cubi trebuie să aibă răbdare cel puțin până pe 8 august pentru a se putea înscrie la școlile de șoferi. Însă așteptarea ar putea dura și mai mult, dacă Registrul Auto Român (RAR) nu clarifică situația atestării vehiculelor care urmează a fi folosite la cursurile practice, potrivit avocatnet.ro.

Șoferii se vor putea înscrie la școlile moto pentru a obține atestatul pentru motociclete începând cu 8 august

Începând cu această dată, școlile de șoferi vor putea transmite către Registrul național al cursanților (RNC) listele șoferilor înscriși pentru a obține atestarea necesară conducerii motocicletelor. Între timp, neclaritățile cu privire la organizarea propriu-zisă a cursurilor pentru șoferi persistă. Conform reprezentanților a două școli de șoferi, problma e la  RAR. Patronul uneia dintre școli a declarat că ”evident, nimeni nu pare lămurit cu privire la ceea ce trebuie să facem. Noi avem deja motociclete atestate pentru școală, însă trebuie să reluăm procedura pentru tipul acesta de vehicule. La RAR nu pare că știu nici ei ce și cum trebuie făcut, oamenii așteaptă, unii dintre ei și-au și cumpărat scutere, dar nu le pot folosi și nici măcar nu se pot apuca de școală. Să sperăm că situația se va lămuri în răstimpul rămas până la intrarea efectivă în vigoare a normelor”.

Citește și: Angajatorii care nu comunică accidentele sau alte evenimente survenite la locul de muncă riscă amenzi de mii de lei

Conform noii abordări legislative, șoferii care dețin permis de conducere categoria B de cel puțin doi ani și au vârsta minimă de 24 de ani împliniți, pot conduce motociclete ușoare cu o capacitate cilindrică de până la 125cc, o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, echipate cu transmisie automată (categoria A1). Totuși, pentru a putea conduce aceste motociclete, șoferii trebuie să urmeze un curs practic de minimum 10 ore la o școală de șoferi autorizată. După absolvirea cursului, școala va elibera o adeverință care va fi înscrisă în RNC. Ulterior, informația va fi transmisă către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări pentru a fi adăugată în Registrul național de evidență a permiselor de conducere.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...