Juriştii Prefecturii au mai câştigat un nou proces din setul de nouă procese deschise în 2009 şi vizând transferurile ilegale de terenuri de prin marginile judeţului Argeş taman în pădurea Trivale. Astfel, Instituţia Prefectului a reuşit să recupereze la Tribunalul Argeş încă 16,7 hectare de pădure. În prezent, numărul proceselor pierdute se ridică la cinci, iar al celor câştigate este de două. În ceea ce priveşte suprafaţa de pădure rămasă definitiv în stăpânirea celor împroprietăriţi în Trivale, aceasta este de 112,25 hectare. Alte două procese din setul de nouă, pentru o suprafaţă totală de 6.28 hectare, se află încă pe rolul instanţelor argeşene, plus procesul împotriva defunctei Ileana Brătianu, care are o miză uriaşă, de nu mai puţin de 90 de hectare de pădure, iniţial pierdut la Tribunalul Argeş, dar redeschis în acest an, după ce Prefectura s-a îndreptat împotriva moştenitoarei, franţuzoica Helene Fabra Lebiez. Suprafaţa forestieră a cărei soartă depinde de decizia instanţelor de judecată este în prezent de peste 96 de hectare.
Iustina HARCO-BURCEA