Ştirea din presa naţională de săptămâna trecută, cum că „28 de containere cu substanţe extrem de periculoase” de pe fosta platformă ARO Câmpulung au luat calea gropii de gunoi de la Glina, a reamintit tuturor un lucru: de-a lungul vremii, s-au tot făcut supoziţii despre existenţa unui depozit de cianuri pe platforma Aro.
Zonele suspectate cu cianuri
Zona cea mai periculoasă este cea din preajma porţii 2, acolo unde a existat o fabrică de celuloză şi hârtie. Fabrica a fost mutată de sovietici în 1945, dar fără a fi luate şi cianurile, care ar fi fost îngropate într-un „cavou” din ciment foarte gros. S-a vorbit, de asemenea, de cantităţi importante de substanţe toxice existente în depozite subterane dimprejurul Măgurii, dar şi de unele depozite de armament (asamblat în fosta SM8), dar şi de o serie de buncăre şi pasaje secrete, situate pe sub Dealul Măgura. Potrivit declaraţiilor oficiale, Landmark Management, firma lui Nicolae Raţiu, a închiriat un spaţiu firmei Global Eco Center din Iaşi, spaţiu destinat colectării, tratării şi depozitării temporare a deşeurilor de prin toată ţara. Este vorba de toate categoriile de deşeuri periculoase ori nepericuloase, mai puţin deşeuri radioactive, explozive sau cu pericol de infecţie biologică.
Primarului din
Lereşti i-a scăpat porumbelul deşeurilor toxice din gură
Într-o conferinţă de presă fulger, ţinută la Câmpulung imediat după izbucnirea scandalului în presa naţională, reprezentantul Global Eco Center, Vasile Tofan, a declarat că toate activităţile firmei sale se derulează cu avizele Agenţiei de Mediu. Asta în contextul în care, încă de anul trecut, Jurnalul de Argeş a tras un semnal de alarmă că firma lui Nicolae Raţiu a încercat să scape de deşeurile toxice de la ARO într-un mod neortodox, ducându-le la Lereşti, chiar pe malurile râului. La vremea respectivă, primarul Lereştiului, Gheorghe Tonghioiu, a scăpat porumbelul într-o şedinţă a Consiliului Local, unde a recunoscut: „Aţi votat toţi să depozităm mii de deşeuri toxice, de la ARO, pe stadion, unde se dorea să se facă o bază sportivă. Acum, se mai poate face bază sportivă acolo?”. A trecut timpul, nimeni dintre organele abilitate n-a dorit să se cerceteze dacă spusele de atunci ale primarului din Lereşti au vreun sâmbure de adevăr, iar astăzi cianurile de la ARO revin în atenţia tuturor doar pentru că s-au apropiat periculos de capitală. Buletinele de analiză vor fi cele care vor arăta, în final, dacă suspiciunile semnalate de presa naţională au fundament şi dacă se încearcă, într-adevăr, „spălarea” de cianuri a Parcului Industrial de la Câmpulung. Două sunt ipotezele vehiculate în legătură cu izbucnirea acestui scandal al cianurilor. Prima, că Nicolae Raţiu vrea să vândă terenul fostei platforme ARO, dar niciun investitor nu manifestă interes atâta vreme cât parcul industrial colcăie de cianuri. A doua, că se doreşte neapărat deteriorarea imaginii Landmark Management şi a lui Nicolae Raţiu, tocmai pentru a se împiedica venirea unor investitori potenţi la Câmpulung.
„Maşina trimisă la Glina a avut documente în regulă”
În ceea ce-l priveşte pe Vasile Tofan, administratorul firmei Global Eco Center, cea care tratează cianurile de pe platforma ARO, acesta spune că nimic din ceea ce a făcut nu e în neregulă: „Vizavi de ce am dus de aici la Glina, şlamul de la galvanizare, de la Landmark şi de la o firmă din Lugoj, vă asigur că l-am stabilizat. Metalele grele care sunt în compoziţia şlamului galvanic stabilizat pot fi depozitate, conform legii, pe depozit de deşeuri nepericuloase. Nu erau cianuri acolo! Maşina a fost trimisă cu documentele în regulă. Ca om de specialitate, vă pot spune că îngroparea sub o placă de beton a acelor otrăvuri este imposibilă. Dacă ies undeva, la suprafaţă, chiar dacă este beton? Am îndoieli că poate exista aşa ceva. Ca să funcţioneze fabrica, s-au făcut fel de fel de sondaje. În contractul nostru nu există treaba aceasta, doar secţia de galvanizare şi un alt depozit de sus, de pe deal, care este foarte bine asigurat şi pentru care avem termen până la anul să tratăm deşeurile. Legat de această problemă nu pot să vă dau amănunte pentru că nu cunosc aşa ceva. Îmi asum toată răspunderea că ceea ce am dus noi la Glina nu are nicio legătură cu povestea aceasta din folclor şi care reapare acum”.
Poliţia aşteaptă expertiza deşeurilor
Fără a intra în detalii legate de anchetă, comisarul şef Nicolae Baciu, şeful serviciului Arme, Substanţe Toxice şi Explozivi din cadrul IPJ Argeş, ne-a confirmat două lucruri: primul, că firma Global Eco Center, cea care tratează deşeurile de la ARO, are toate avizele de la Mediu în regulă şi doi, că s-a deschis un dosar de cercetare în acest caz şi că se aşteaptă expertiza tocmai pentru a se constata dacă ce s-a transportat la Glina au fost cianuri sau nu.
Concluzie de final
Evaluând toate coordonatele scandalului, se impun două lucruri extrem de simple. Corect ar fi ca Agenţia de Mediu să se autosesizeze şi să facă verificări amănunţite ale „folclorului” local, asta pentru a stinge odată pentru totdeauna ideea că fosta platformă ARO colcăie de cianuri şi reprezintă un real pericol pentru zonă. Apoi, chiar Nicolae Raţiu ar putea cere efectuarea unor teste şi parateste tocmai că să demonstreze că nu există pericol de contaminare cu cianuri în zona industrială pe care el însuşi are tot interesul s-o dezvolte.
(Ioana Ştefan)
0 Comentarii