De curând a avut loc inaugurarea Muzeului Etnografic Costeşti, amplasat în clădirea Casei de Cultură din oraş. Întregul proiect a fost realizat prin contribuţia Asociaţiei ICAR, al cărei preşedinte este profesoara Maria Anca. Mai trebuie menţionat şi faptul că muzeul de la Costeşti este singurul muzeu înfiinţat în sudul judeţului Argeş, de aceea reuneşte tradiţii şi obiceiuri populare din toată această zonă. La evenimentul inaugural au luat parte, pe lângă profesorii şi elevii implicaţi în proiect, şi oficialităţile locale, în frunte cu primarul Ion Baicea şi viceprimarul Haralambie Damian. „Poate că acum sună puţin pretenţios această denumire de muzeu etnografic pentru expoziţia noastră permanentă, dar dacă ne gândim că în anul 1928 un grup de oameni de ştiinţă şi de cultură din cadrul Fundaţiei Culturale Ateneul Popular, înfiinţa în Piteşti un muzeu ce avea la inaugurare doar o secţie de istorie şi una de etnografie şi artă populară, transformându-se peste ani în Muzeul Judeţean Argeş, putem spera şi noi că peste ani, tinerii care au contribuit la acest proiect şi generaţiile viitoare vor continua ideea noastră. Ca profesor, sunt mulţumită de mobilizarea unui număr important de tineri şi voluntari pentru a realiza acest colţ din trecutul oraşului Costeşti şi al zonei sudice a judeţului Argeş”, a spus Nicoleta Stan, unul din cadrele didactice implicate în proiect, totodată vicepreşedintă a Asociației ICAR. Realizat sub forma unei camere tradiţionale ţărăneşti, muzeul cuprinde obiecte de port popular, piese de ceramică, mobilier tradiţional, un pat arhaic din paie, război de ţesut, diferite piese utilizate la îndeletnicirile casnice, ştergare şi covoare ţărăneşti, o culegere folclorică şi o colecţie numismatică. Ionuţ BURCEA




0 Comentarii