Web Analytics
scris miercuri, 26.02.2025

Sindicaliștii de la Statistică cer Guvernului să renunțe la tăierea de posturi

Sindicaliștii de la Statistică cer Guvernului să renunțe la tăierea de posturi

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB a luat act de declarațiile premierului Marcel Ciolacu care „a început curățenia, luând exemplul lui Elon Musk”, prin tăierea a 1800 de poziții de funcționare publică și precizie a Institutului de Statistică Națională. Sindicaliștii cer deblocarea imediată a concursurilor de angajare și renunțarea la tăierea de posturi.

„Toate strategiile și politicile decizionale sunt elaborate și fundamentale pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor lor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produși de statistică oficială. În competența Institutului Național de Statistică intră, printre altele, calculul indicilor prețurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflației la nivel național și a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflației la nivelul statelor ale UE, PIB, VNB, indicatori de importanță deosebită la nivel național și internațional.

Statisticienii sunt un pilon fundamental al guvernării eficiente, oferind date precise și analize esențiale pentru luarea deciziilor strategice în economie, educație, sănătate, infrastructură și alte domenii de interes. Statisticienii contribuie la fundamentarea politicilor publice prin colectarea, prelucrarea și interpretarea datelor esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a României.

Statisticienii sunt implicați în acţiuni majore la nivel naţional şi european, dintre care enumeram: alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, Recensământul Populării şi Locuinţelor, Recensământul General Agricol, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.”, a transmis SINSB.

Citește și A început recrutarea pentru școlile de agenți de poliție. Ce trebuie să știe candidații

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București solicită Guvernului României:

1. Renunțarea la tăierea de posturi și a siguranței stabilității locurilor de muncă în Institutul Național de Statistică sediul central și Direcțiile teritoriale de statistică

Menținerea expertizei statistice trebuie să fie păstrată la nivel superior, stabilit și nu îngrădită prin măsuri politice cu caracter electoral, nefundamentat de absolut niciun studiu și aplicat unei instituții care să desfășoare activitatea pe modul de avarie, date fiind schema de personal subdimensionată și lipsa motivării salariale, cu care se confruntă deja de mult timp.

2. Deblocarea imediată a concursurilor de angajare

Neocuparea funcțiilor vacante va determina într-un final blocarea activității Institutului Național de Statistică, ce funcționează, în ultimii ani, cu o supraîncărcare a salariaților existenți din cauza subdimensionării accelerate a resurselor umane, alimentate de un fond remunerativ discriminatoriu față de alte categorii profesionale.

3. Dialog social și consultări între Guvern și reprezentanții SINSB înainte de a lua decizii care afectează statisticienii

4. Investiții în infrastructură statistică și în formarea continuă a specialiștilor pentru a asigura o administrație modernă și eficientă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită