Simona Halep, locul 3 mondial şi deţinătoarea trofeului, şi-a anunţat, vineri, retragerea de la turneul de grand slam de la Wimbledon.
Sportiva a afirmat, într-o postare pe Instagram, că nu este complet refăcută în urma accidentării la picior.
„Cu tristeţe vă anunţ că mă retrag de la acestă ediţie a turneului de la Wimbledon deoarece nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul următor. Vă spun sincer că sunt foarte dezamăgită şi supărată din cauza acestei situaţii. Această perioadă a fost dificilă pentru mine, să ratezi două turnee majore (n.r. – Halep a ratat şi Roland Garros din cauza accidentării) reprezintă o provocare atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar sper că această încercare mă va face mai puternică atât ca om, cât şi ca sportiv. Mulţumesc tuturor celor de la Wimbledon pentru înţelegere şi pentru sprijin”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
0 Comentarii