Web Analytics

Simona Bucura Oprescu:”Programul Național de Dezvoltare Locală inițiat de către PSD a fost un succes”

de | 15.07.2021 08:56 | Actualitate, Politica si Administratie

Nu renunțați la PNDL! este îndemnul deputatului PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu. Aceasta susține că Programul Național de Dezvoltare Locală inițiat de PSD a reprezentat un adevărat succes pentru România.

Nu există localitate din România în care să nu se fi făcut investiții finanțate prin acest program (apă, canal, drumuri, poduri, grădinițe, creșe, școli, cămine culturale etc).
Acum, guvernanții de dreapta anunță, prin vocea premierului Florin Cîțu, că ar trebui să se renunțe la PNDL sau să i se dea o altă formă.
Dacă se va întâmpla acest lucru, Guvernul Cîțu condamnă la subdezvoltare satele, comunele și orașele mici, în care proiectele derulate prin PNDL nu au fost încă finalizate!
Tot ce știu să facă guvernanții de dreapta este să folosească banii românilor în interes propriu: să provoace blocaje în lanț în județele și în localitățile în care nu au fost votați, dar și să decapitalizeze societățile din construcții care au contractat lucrări din PNDL și care sunt nevoite acum să amâne plata salariilor pentru muncitori și plățile către furnizorii de materiale!, a scris deputata pe rețelele de socializare.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii