Vineri, 15 aprilie, a început Simfonia Laleleor. Locul în care se desfășoară, până duminică- 17 aprilie, este Parcul Lunca Argeșului. Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeș, a fost prezentă la deschiderea festivalului și la turul din parc, alături de alte oficialități.
Citește și Gica Dobrin, Ilarie Isac și Robert Glință, invitați la deschiderea Simfoniei Lalelelor
„Pitești, capitala florilor și a frumuseții! Ne întâlnim în aceste zile la Pitești pentru a celebra capitala florilor din România, capitala frumuseții din România. Piteștiul este acum o emblemă pentru ceea ce înseamnă natură, pentru ceea ce înseamnă frumusețe.
Fiecare dintre noi am vizitat parcuri europene, le-am privit cu invidie și ne-am întrebat când vom avea și în Argeș, la Pitești, asemenea frumuseți.
Ei bine, astăzi, datorită unui primar de ținută și deschidere europeană, Cristian Gentea, la Pitești vom avea o #Simfonie a Lalelelor altfel: o Simfonie a Lalelelor a deschiderii, o Simfonie a Lalelelor a respirației. Mergeți în Parcul Lunca Argeșului și veți vedea o capitală de județ care respiră!
Îl felicit pe domnul primar, îi felicit pe toți cei care au pus pe note această Simfonie extraordinară.
Îmi doresc ca, datorită fiecăruia dintre noi, dar și Simfoniei Lalelelor de la Pitești, în România să înflorească speranța!”, a transmis deputatul Simona Bucura-Oprescu.
0 Comentarii