Web Analytics

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeş: „Guvernul Orban şi Guvernul Cîţu au «reuşit» să urce datoria publică într-un ritm accelerat”

de | 8.04.2021 13:09 | Actualitate, Politica si Administratie

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, a vorbit despre datoria publică și despre deciziile guvernelor liberale în acest sens: ”Când PSD a preluat guvernarea, datoria publică era 37% din PIB, reușind să o reducă până la 35% din PIB în 2019. Ne aducem cu toții aminte că în acea perioadă Guvernul PSD era acuzat că se împrumută pentru a mări pensii și salarii. Ei bine, ulterior, Guvernul Orban și Guvernul Cîțu au «reușit» să urce datoria publică într-un ritm accelerat, ajungând la finele primei luni din acest an la peste 503,6 miliarde de lei, respectiv 47,8% din PIB! În tot acest timp nu au crescut nici pensiile, nici salariile și nici alocațiile pentru copii, nu s-au făcut lucrări importante pentru dezvoltarea infrastructurii, iar fondurile alocate pentru combaterea pandemiei sunt cele mai mici din Europa! Guvernanții nici măcar nu se sinchisesc să spună pentru ce s-au cheltuit și se cheltuiesc banii. Au pierdut alegerile, dar au făcut un Guvern de cârpeală și acum guvernează autocrat, luând măsuri greșite, haotice și fără să le dea explicații românilor pentru deciziile pe care le iau!”.
De asemenea, parlamentarul argeșean a vorbit și despre programul ”Prima Casă”: ”Programul de succes «Prima Casă», inițiat de către PSD, devine în guvernarea actuală Programul «Adio Casă!». Familiile tinere primesc încă o lovitură de la Coaliția Austerității, care a modificat Programul «Prima Casă» de-o manieră ce îl face inaccesibil celor cărora le era destinat și aveau cea mai mare nevoie de el. Cei mai mulți dintre tineri nu se pot califica în program. Acum, în varianta Guvernului Cîțu, pentru un credit de 48.000 de euro, pe 30 de ani, e nevoie ca solicitantul să aibă un salariu de minimum 3.300 de lei, ceea ce reprezintă salariul mediu pe economie. Ar plăti lunar o rată de 1.500 de lei, adică 45% din salariu. Încă o dată se probează că tinerii sunt abandonați de această guvernare, care, după ce a refuzat dublarea alocațiilor, așa cum prevedea legea, recent a suspendat și o altă măsură importantă pentru familiile la început de drum, respectiv sprijinul de 1.500 de lei pentru educația timpurie în creșe și grădinițe”.

Citește și Simona Bucura Oprescu:”Programul de succes “Prima Casă” devine în Guvernarea actuală Programul “Adio Casă!”

Citește și Simona Bucura-Oprescu (PSD): „Guvernele de dreapta dăunează grav economiei românești!”

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii