Web Analytics
scris sâmbătă, 16.07.2022

Simona Bucura Oprescu a participat la Simpozionul Slove Muscelene

Simona Bucura-Oprescu a participat joi, 14 Iulie la a 14-a ediție a Simpozionului Slove Muscelene care s-a desfășurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București.

Simona Bucura Oprescu a participat la Simpozionul Slove Muscelene

“Am fost prezentă în calitate de președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, dar în egală măsură a fost un moment de suflet și de rădăcină pentru mine, căci am văzut lumina zilei la Câmpulung, iar familia mea trăiește de când mă știu în Muscel. 

Citește și: Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeş: „E vremea să aplicăm principiul: vara – sanie şi iarna – car!”
Tema din acest an a Simpozionului – „Transformarea digitală a instituțiilor din cultură și educație” – mi-a oferit ocazia să aduc în atenție cele mai recente eforturi ale Parlamentului în privința digitalizării. Doi pași importanți au fost deja făcuți, unul la finalul anului trecut, prin adoptarea legii „subțierii dosarului cu șină”, al cărei inițiator sunt și eu. Un al doilea pas a fost legea interoperabilității care conexează toate bazele de date ale instituțiilor publice din România, proaspăt adoptată la sfârșitul sesiunii parlamentare care tocmai s-a încheiat.

Îmi doresc digitalizarea României, dar ca facilitator, nu ca substitut. Asta pentru că îmi place și îmi doresc să citesc încă slove muscelene, să simt plăcerea de a  atinge o carte, să simt mirosul de tipar și de cerneală.

Îmi doresc ca tranziția spre digital să nu ne facă vreo clipă să uităm că înaintașii noștri au scris de când se știu slove pe hârtie, slove pe care și-au trecut nașterea, viața, dorurile și dragostea, simboluri prezente și pe frumosele noastre straie populare, pe ia românească.

O parte dintre costumele populare expuse în holul Bibliotecii Centrale Universitare din București aparțin colecției personale, lucru extrem de emoționant pentru mine, pentru că am adus astfel o parte importantă din sufletul meu la acest eveniment.

Citește și: România se răzgândește! MINISTRUL ENERGIEI: “România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă”

Le mulțumesc și îi felicit pe organizatorii și gazdele simpozionului, pe doamna Doina Banciu, director al Institutului de Cercetări Avansate Interdisciplinare, pe doamna Mireille Radoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare, și pe doamna Elena Iagăr, director al Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș și întreaga sa echipă!”, a transmis deputatul PSD Argeș. 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ii mai cari sacosele cu alimente si o mai lingi la pussy,bitch?proasta esti,jurnalisto,facuta la apelul bocancilor.Numai copy paste,sunt articolele tale.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită