Web Analytics
scris miercuri, 07.02.2024

Sibiu. Patru elevi, răniți după ce tavanul fals al unei școli s-a prăbușit peste ei

Sibiu. Patru elevi sunt răniți, după ce tavanul fals al școlii din Alămor, comuna Loamneș, s-a prăbușit peste ei. Din primele informații, au suferit răni ușoare și au fost transportați la spital.

Sibiu. Patru elevi, răniți după ce tavanul fals al unei școli s-a prăbușit peste ei

Citește și Bancnote false puse în circulaţie în România. Ce le deosebeşte de cele reale

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, citat de Agerpres, a declarat că incidentul s-a petrecut la școala gimnazială Alămor din comuna Loamneș: “La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, două echipaje SMURD dintre care una cu medic şi maşina medicului de urgentă. La momentul prăbuşirii în sala de clasă se aflau patru elevi, aceştia fiind răniţi uşor. Echipajele medicale i-au evaluat, elevii au vârste cuprinse între 11 şi 15, două fete şi doi băieţi, sunt conştienţi şi acuză dureri la membrele superioare şi dureri cervicale”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean a declarat pentru agenția de presă că o echipă a fost trimisă să verifice autorizațiile școlii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...