Web Analytics

articol scris miercuri, 19 august 2015

Şi totuşi, cea mai longevivă primăriţă din Argeş nu mai candidează pentru un nou mandat

# „La finalul acestui mandat mă retrag și voi rămâne un simplu membru de partid”, declară Elisaveta Tudose, edilul de la Coșești.

În urmă cu ceva timp, Elisaveta Tudose, primărița de la Coșești, a anunțat că se retrage dintr-o nouă cursă pentru fotoliul de primar al acestei localități. Imediat au început să apară discuții pe tema numelui pe care PSD îl va susține în bătălia electorală de la Coșești. Apoi a apărut informația că dna Elisaveta Tudose s-ar fi răzgândit și a decis să mai candideze încă o dată la Primăria Coșești, ceea ce, evident, că a produs valuri în organizația locală a PSD și nu numai. Ei bine, cea mai longevivă primăriță din țară a ținut să lămurească definitiv situația, declarând Jurnalului de Argeș că „la finalul acestui mandat mă retrag și voi rămâne un simplu membru de partid. Cred că am lucrat destul, și încă de mulți ani, la Primăria Coșești și cred că a venit timpul să mă ocup și de problemele mele personale. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor colaboratorilor și oamenilor cu care am lucrat. În concluzie, îmi termin acest mandat și voi lăsa pe alții să conducă primăria”.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Preoții din România intră în teren! Campionat național de fotbal între greco-catolici și romano-catolici, la București

Preoții greco-catolici și romano-catolici din România își dau întâlnire pe terenul de fotbal, la București, în perioada 24–26 august 2026, […] Citește!

Dennis Man, dorit de Atalanta! Maurizio Sarri ar insista pentru transferul românului de la PSV

Dennis Man ar putea schimba din nou campionatul după doar un sezon petrecut în Olanda. Internaționalul român, care a devenit […] Citește!

România, debut spectaculos la Campionatul European de volei

Naționala feminină de volei a României a avut un debut curajos la Campionatul European 2026. Tricolorele au fost foarte aproape […] Citește!

ÎPS Calinic Argeșeanul oficiază mâine slujba de târnosire a schitului de la Chilii

Un nou lăcaș de rugăciune va fi sfințit în Câmpulung Muscel. Schitul „Nașterea Maicii Domnului, Chilii” a fost ridicat „după […] Citește!

Duminică, târg vechi de 7 decenii la Ciomăgești

O invitație pentru acest sfârșit de săptămână la Ciomăgești, comuna situată la limita cu județele Olt și Vâlcea. Aici, are […] Citește!

Tragedie la Constanța: doi copii s-au înecat în mare. Un adolescent de 15 ani a murit

Tragedie pe litoralul românesc, sâmbătă, 22 august. Doi copii, în vârstă de 10 și 15 ani, s-au înecat în apele […] Citește!

Accident violent pe Autostrada A1, în zona Ciorogârla: două persoane au fost rănite

Un accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 22 august, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Pitești – București, în […] Citește!

Traian Băsescu: Nimeni nu mai crede că Legea salarizării poate împăca și Bruxelles-ul, și bugetarii

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că noua Lege a salarizării nu are cum să satisfacă simultan cerințele Comisiei Europene privind […] Citește!

România este pe locul 6 în UE la numărul de pompieri profesioniști 

România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană după numărul de pompieri profesioniști, cu peste 20.000 de angajați în domeniu în […] Citește!

România sprijină operațiunile de stingere a incendiilor de pădure din Serbia

Elicopterul mobilizat de România pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure din Serbia a început deplasarea către zona […] Citește!

Bărbat din Neamț, căutat în Argeș de Poliție

Un bărbat esrwde negăsit după ce a plecat voluntar de la o unitate medicală din Câmpulung, unde fusese internat în […] Citește!

Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel

Guvernul a prezentat luni proiectul noii legi a salarizării unitare, pe care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar […] Citește!

Omul săptămânii

Theodor Proca

Opinie

Bursa

SUPLIMENT BURSA / CONSTITUŢIA LIBERTĂŢII „E” 

Din ediția tipărită

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!