Un bărbat din localitatea Godeni s-a urcat pe un siloz, vineri, 25 august, împreună cu fiica lui de 4 ani și a amenințat cu acte de suicid.
Polițiștii din Câmpulung, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și un negociator au încercat să îl calmeze.
„La scurt timp, bărbatul a coborât de pe siloz și s-a deplasat pe marginea unui lac, continuând să amenințe. Aici a fost convins de o persoană cunoscută să meargă acasă.
La puțin timp, bărbatul a amenințat, din nou, că vrea să recurgă la același gesturi.
Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni au acționat rapid și au reușit imobilizarea bărbatului și salvarea fetiței”, a transmis IPJ Argeș.
Citește și Bărbat încătușat pe stradă, în Mioveni. A condus drogat
Fetița nu a fost rănită, dar un echipaj medical îi va evalua starea generală.
Tatăl ei, în vârstă de 44 de ani, a fost condus la audieri. Au fost sesizați reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.
0 Comentarii