Web Analytics

articol scris joi, 16 februarie 2017

Serată „Eminescu, jurnalistul” la Biblioteca Judeţeană Argeş

9 Eminescu01

9 Eminescu01Animată de președintele Filialei Argeș a Federației Societății Civile Române, Constantin Băjenaru, secondat cu însuflețire de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și de Revista „Cronica Timpului”, Serata „Eminescu, jurnalistul” a poposit – joi, 9 februarie – la Biblioteca Județeană Argeș. A fost prima escală din cadrul turneului național, proiectat să aibă loc în 2017, după ce, vreme de trei ediții, manifestarea s-a desfășurat doar în București.

Prezență absolut impresionantă și în publicistică, lui Eminescu i se recunosc, în actualul context geopolitic, merite care-i subliniază, o dată în plus, patriotismul, profunzimea și acuratețea gândirii, dimensiunea morală, spirituală a demersurilor sale publice. Ca jurnalist politic, Mihai Eminescu s-a exprimat consistent în perioada 1877 – 1883, la cotidianul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, ziar pe care l-a și condus între anii 1880 – 1881. Deși multe dintre opiniile sale au intrat în conflict cu perspectivele istorice, Eminescu s-a păstrat nealterat, pe culoarul credințelor sale defilând, drepte, convingeri precum aceea că interesul național trebuie să domine, importul de instituții străine e bine să se facă în mod critic, adaptat felului de a fi al românilor, necesitatea de a opta pentru neutralitate este capitală pentru politica externă, ținând cont că latinitatea noastră cu inimă ortodoxă poate constitui o punte solidă între Orient și Occident.
9 Eminescu02Serata de la Biblioteca Județeană Argeș s-a construit în jurul intervențiilor președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, ale eminescologilor George Ene și Lucian Costache, ale dipl. ec. Petre Răcănel și publicistului și omului de afaceri George Rotaru. Moderatoarea seratei, poeta Rodica Subțirelu, a legat, cu grație, alocuțiunile de momentele artistice, susținute de Corina Vlad – Diaconescu, Mariana Filipescu, Constantin Samoilă, Nana Mararu, Ștefana Băjenaru, Eva Moga. Publicul a apreciat inclusiv strădania Alexandrei Costache – Babcinschi, aceea de a-l evoca pe Eminescu prin intermediul reprezentărilor sale în filatelie și numismatică.

Distribuie!

0 Comentarii

Soţiile jucătorilor, la masa presei

Patru dintre “jumătăţile” fotbaliştilor de la FC Argeş au urmărit meciul de la masa presei. Iubita lui Ricardo Matos, logodnica […] Citește!

Mașina i-a luat foc la Bascov

Un autoturism a luat foc în comuna Bascov, satul Valea Ursului. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o […] Citește!

Accident cu patru victime la Călinești

Accident rutier produs miercuri în comuna Călinești, satul Ciocănești. Un vehicul a intrat într-un cap de pod și patru persoane […] Citește!

Filarmonica Pitești invită publicul la dialog. Dezbatere despre tarife

Joi, 22 octombrie, la Filarmonica Pitești are loc o dezbatere despre prețurile biletelor și abonamentelor pentru anul 2027. Piteștenii sunt […] Citește!

Românii ar putea primi SMS-uri înainte să le expire permisul auto, autorizațiile sau alte acte

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care obligă autoritățile și instituțiile publice să le ofere titularilor de documente […] Citește!

Elena Udrea: „Mulți vor vota guvernul chiar și împotriva deciziei propriului partid”

Elena Udrea este convinsă că politicienii vor vota guvernul condus de Luca Niculescu, chiar și împotriva deciziilor luate în partid, […] Citește!

George Simion, în Parlamentul European: Călin Georgescu este deținut politic! România este ”republică bananieră”

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, la Conferinţa internaţională despre alegerile anticipate, organizată de formaţiune în Parlamentul European, că […] Citește!

Trump ia în calcul suspendarea schimbului de informații cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite continuă să împărtășească informații cu Ucraina, însă posibilitatea limitării acestui sprijin […] Citește!

SUA și România marchează 30 de ani de Parteneriat Strategic prin livrarea unei aeronave C-130 către Forțele Aeriene Române

Statele Unite ale Americii și România au organizat o ceremonie oficială la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni. Cu […] Citește!

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului

Circulația autovehiculelor va fi închisă pe strada Schitului, pe tronsonul dintre bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada Nicolae Labiș, pentru […] Citește!

Bordeanu, Dacia: Producția la Mioveni va scădea cu circa 10% în 2026

Prezent la Salonul Auto 2026 de la Paris pentru dubla premieră mondială de la standul Dacia, Mihai Bordeanu, Brand Manager […] Citește!

„Călin Georgescu ar putea candida pe listele AUR Argeş fără nicio problemă. Ori mă dau eu la o parte, ori se dă dom’ general…”

Interviu cu deputatul Bogdan Velcescu, preşedintele AUR Argeş D-le deputat, e adevărat zvonul conform căruia Paul Stănescu pleacă de la […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Când România e ruptă-n fund, iar ANM se îmbracă de la Prada

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!