Președintele ales al SUA, Donald Trump, a primit sentința în cazul Stormy Daniels. Este vorba despre „eliberare necondiționată”, ceea ce înseamnă că nu va primi nicio pedeapsă, dar condamnarea îi va rămâne în cazier pentru o perioadă de timp.
Citește și: De ce a murit Gufi, administratorul Bazei Sportive Ștrand
Sentinţa primită vineri, de achitare necondiţionată, înseamnă că Donald Trump nu primeşte nicio amendă sau pedeapsă cu închisoarea, în ciuda faptului că în mai a fost găsit vinovat de o curte cu juri pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor fiscale. Rămâne însă cu statutul de președinte condamnat penal. Avocații săi au anunțat însă că vor face apel la această sentință.
În 2024, Donald Trump a devenit primul fost preşedinte al SUA condamnat pentru infracţiuni penale, în cazul Stormy Daniels. Trump, care a negat orice relaţie sexuală cu actriţa, a denunţat întotdeauna un proces politic instrumentat de o justiţie aflată în mâinile adversarilor săi. Trump a reuşit să scape de orice urmărire penală în celelalte trei dosare în care a fost pus sub acuzare, inclusiv în cel mai grav dosar aflat pe rolul instanţelor federale – întocmit pentru încercările sale ilegale de a anula rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, pe care le-a pierdut în faţa lui Joe Biden.
Citește și: Scandal! La Spitalul Mioveni, o proteză gratuită costă… 77 milioane lei vechi!
0 Comentarii