Web Analytics
scris joi, 05.06.2025

Senatorul Mihai Coteţ, unul dintre iniţiatorii legii care permite accelerarea investiţiilor în hidroenergie

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, se numără printre inițiatorii unei noi legi pentru accelerarea investițiilor în hidroenergie și consolidarea independenței energetice a României.

Senatorul Mihai Coteţ, unul dintre iniţiatorii legii care permite accelerarea investiţiilor în hidroenergie

Legea a fost votată de curând în Senat și permite companiilor de stat din domeniu, precum Hidroelectrica, să decidă direct, fără blocaje birocratice, asupra viitorului proiectelor hidroenergetice aflate în conservare sau în faze avansate de execuție.
Senatorul a explicat ce anume s-a rezolvat prin această lege. „Ne aliniem principiilor guvernanței corporative, adică reducem birocrația și suntem orientați către optimizarea tuturor proceselor. Reducem timpul de implementare al proiectelor. Cheltuielile pentru conservare a activelor se vor reduce considerabil, la acest moment ridicându-se la peste 1 milion de euro/proiect. Valorificăm mai rapid potențialul energetic actual. Creștem producția de energie verde”, a transmis Mihai Coteț.
M.S.

Citește și Senatorul Mihai Coteț: „Transparența nu e un moft. E o garanție a democrației!”

Citește și Mihai Coteţ: „Bunicul meu a fost liberal într-o vreme în care a fi liberal însemna curaj”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită