Senatorul de Argeș, Mihai Coteț, președintele comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, și -a prezentat raportul de activitate după prima sesiune parlamentară:
„Pentru mulți, imaginea parlamentarului e adesea legată de privilegii și vorbe goale. Mai rar de muncă.
Sunt la primul mandat. Vin din business, dintr-o lume în care, dacă nu muncești 7 zile din 7, nu reziști.
Dacă tratezi Parlamentul ca pe un birou de funcționar cu program scurt, poate că supraviețuiești politic. Dar dacă îl vezi ca pe un loc în care ai o datorie reală față de oameni, atunci îți asumi și munca, și stresul, și consecințele.
În primele șase luni, am lucrat intens pe mai multe fronturi. Iată câteva cifre:
15 inițiative legislative depuse, dintre care 2 au devenit lege
6 luări de cuvânt în plen, 3 interpelări, 4 întrebări, 1 declarație politică;
Am pus accent pe responsabilitatea pe care o am ca președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, într-un moment crucial: România are nevoie urgentă să acceseze cât mai mulți bani prin PNRR și fonduri europene, iar asta înseamnă reformă, legislație și parteneriate strategice.
Activitatea comisiei arată astfel:
31 proiecte pentru transpunerea legislației europene
46 de acte europene examinate
Intervenții directe pe aproape un sfert din documentele europene analizate;
Întrevederi importante cu:
– Ambasadorii Moldovei, Turciei, Georgiei, Armeniei, Albaniei și Cehiei
– Ministrul afacerilor europene din Danemarca
– Președinții comisiilor de politică externă din Georgia și Republica Moldova
– Comisarul european pentru mediu și economie circulară, Jessika Roswall;
2 mese rotunde organizate:
– „Provocările viitorului Cadru Financiar Multianual asupra mediului de afaceri”, cu RBL și Concordia
– „Scutul european pentru democrație”, în contextul consultării publice lansate de Comisia Europeană
Participare la cea de-a LXXIII-a sesiune COSAC, la Varșovia, Polonia – platformă importantă pentru vocea României în UE.
De acum, încep și munca de pe teren, cu o atenție sporită pe ce se întâmplă zi de zi în județ.
Voi anunța curând programul de audiențe și, ca de fiecare dată, ușa biroului meu va fi deschisă pentru oricine are nevoie să fie ascultat.
Am fost și rămân la dispoziția voastră – cu transparență, cu respect și cu dorința sinceră de a face lucrurile mai bine”, a spus senatorul PNL, Mihai Coteț.
0 Comentarii