Săptămâna trecută, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, a votat în Senat o propunere legislativă pentru debirocratizarea Justiției, care modifică articolul 150, alineatul (2) din Legea 134/2010.
„În esență, se elimină obligativitatea ca documentele depuse la instanță să fie semnate doar fizic, pe hârtie. Vechile prevederi impuneau o semnătură originală pe suport hârtie, iar dacă aveai varianta electronică, aceasta nu era suficientă. Ce s-a schimbat? Documentele pot fi depuse online, folosind semnături electronice valabile conform legii. Se evită situații în care un dosar depus legal prin mijloace electronice este blocat doar pentru că nu mai există semnătura fizică. Sunt recunoscute variantele moderne, digitale”, explică Mihai Coteț.
Propunerea aduce simplificare pentru avocați și cetățeni, pentru că nu mai e nevoie să fie printat și semnat fizic fiecare document; economisire de timp, întrucât actele se depun rapid, fără drumul până la tribunal, și aliniere la standardele digitale.
„Această schimbare face justiția mai eficientă, accesibilă și digitală. Se elimină formalismul care putea bloca dosarele simple și este un pas mare înainte spre o procedură civilă adaptată secolului 21”, mai precizează senatorul liberal.
M.S.
Citește și Mihai Coteț: României nu i se vor tăia fondurile europene. Investițiile publice pot continua
0 Comentarii