Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, împreună cu Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, a organizat, în perioada 28 februarie -1 martie 2023, expoziția-atelier ”Patrimoniul imaterial UNESCO din România și Republica Moldova”.
Cu această ocazie, Comisia parlamentară a demarat seria de evenimente dedicate împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO și a marcat, totodată, înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a ”Mărțisorului” (în anul 2017) și a ”Cămășii cu altiță” (în anul 2022).
Citește și Programul echipelor de juniori ale FC Argeș (4-5 martie)
Expoziția atelier a fost organizată la Palatul Parlamentului, în foaierul sălii ”Regele Mihai I” (sala de plen a Senatului). La expoziția-atelier au participat artizani din România și Republica Moldova, care au prezentat tradiția coaserii cămășii cu altiță, meșteri din Macedonia de Nord și Bulgaria, care se ocupă cu realizarea mărțișoarelor, precum și doamnele de la ”Șezătoarea București”, care au prezentat tainele artei confecționării cămășii populare românești.
În calitatea mea de secretar al Comisiei parlamentare comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, am participat cu deosebită plăcere, alături de alți colegi din cadrul Comisiei, la acest deosebit eveniment.
0 Comentarii