Web Analytics

Semnificația ridicării MCV pentru România și posibila amânare a aderării României la spațiul Schengen

de | 28.11.2022 11:47 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Ridicarea MCV a fost considerată de Președintele României expresia reformei sistemului judiciar, o biruință a luptei împotriva corupției. În legătură cu acest subiect, ALDE a transmis următorul comunicat de presă.

Orice biruință lasă în urmă biruiți. Dacă biruința în lupta împotriva corupției e altceva decât o fanfaronadă, am putea să cunoaștem și noi lista corupților biruiți? Prin ce se remarcă această luptă împotriva corupției?De fapt, MCV a fost ridicat pentru că era redundant, fiind înlocuit de Mecanismul european de control al statului de drept și de prevederile unui PNRR prost negociat. De data asta, însă, spre deosebire de MCV, monitorizarea, prin arbitrariul ei, poate avea consecințe serioase, putând duce la suspendarea unor plăți din fonduri europene. De fapt, guvernanții n-au reușit nimic, au schimbat doar un șantaj cu altul.

Citește și: Vicepreședintele Curții de Conturi, reținut de DNA într-un dosar de corupție

În ce privește aderarea la Schengen, e greu de înțeles de ce România s-a grăbit printre primele să voteze în favoarea aderării Suediei la NATO, protejând, așadar interesul național al scandinavilor, fără să ceară minime garanții de reciprocitate în ce privește, de data asta, interesul nostru național. Faptul că nici Ministerul de Externe, prin reprezentanții săi diplomatici, nici Serviciul de Informații Externe nu au anticipat poziția Parlamentului Suediei, prevenind, asupra situației cu care ne confruntăm în prezent, este inexplicabil. Cine își asumă acest eșec al diplomației românești?

La fel de inexplicabilă este docilitatea cu care Guvernul României a primit poziția Olandei și a Austriei. Aceste două state sunt pe primele locuri în ce privește investițiile străine în România, pornind de la criteriul certificatului fiscal. În mod normal, statele care au interese economice atât de evidente în România ar trebui să fie mai precaute, să dezvolte relații cordiale cu țara noastră și nu să vadă lipsuri acolo unde doar ele le văd. Dar se pare că nu le pasă și, probabil în virtutea unor nostalgii imperiale, vor mai mult. Ele știu că guvernanții noștri cei care ne guvernează nu vor reacționa și că nouă deciziile ne vin din altă parte.

Citește și: Locul unic din lume care ar rezista în cazul unui atac nuclear se află România

Argumentul oferit de ministrul de interne austriac este acela că țara sa se confruntă cu o migrație ilegală.  Dar cea mai mare frontieră a intrărilor ilegale de imigranți în Uniunea Europeană a fost, în ultimii ani, Mediterana. Nimeni n-a cerut scoaterea Spaniei, a Italiei sau a Greciei din Spațiul Schengen.

În plus, care este, însă, responsabilitatea țării noastre și în ce măsură poate fi ea dovedită? Austria nu are frontieră cu România. Toate statele învecinate Austriei, șapte la număr, aparțin Spațiului Schengen, cu, excepția Elveției. Înseamnă că intrările ilegale în Austria au loc prin respectivele state, căci refugiații nu coboară cu hârzobul din cer. De ce nu cere Austria scoaterea acestora în afara Spațiului Schengen?

Citește și: Harta roșie a orașelor europene care riscă să se scufunde în acest secol

Având în vedere aceste considerente care necesită o atitudine fermă, demnă, aderarea României la Spațiul Schengen e o țintă obligatorie pentru actuala guvernare, a cărei lipsă de reacție este regretabilă. Ratarea acestui obiectiv o decredibilizează iremediabil.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Asta din poza nu e Vosganian care se dadea cu mir in Senat pentru a nu fi arestat ?

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *