Web Analytics
scris joi, 24.10.2024

Semnal editorial. „Ziarul de mâine”, de Mara Onel

Mara Onel este studentă, în anul al II-lea, la Limbi Moderne Aplicate și la Drept, în Pitești. A început să publice cărți încă de când era elevă la Colegiul „Brătianu”. Amintim romanele „O adolescentă în Paris”, „La Plaza. O carte de bucate”, „Dante” și „Mademoiselle Poirot pentru o zi”. Scriitura a evoluat, de la carte la carte, semn bun pentru Mara Onel.

Semnal editorial. „Ziarul de mâine”, de Mara Onel

Joia trecută, pe 17 octombrie, la Biblioteca Județeană Argeș și-a lansat a noua carte, „Ziarul de mâine”. După cum arăta poeta Denisa Popescu (aceasta i-a fost alături la fiecare lansare, sesizându-i valoarea), „Ziarul de mâine” este un roman de spionaj, din care se decupează o poveste de dragoste ca un ideal și se despletește poezia lui Adrian Păunescu.
Cartea de față reunește concepte și detalii înțelese și interpretate în manieră personală, regăsite în texte beletristice, de graniță și biografii.

Romanul are cinci părți, aparent fără legătură între ele, în afara personajelor. Fiecare parte pare că încearcă să continue povestea nespusă sau neterminată în alte cărți. De pildă, în „Acvariul” (Polirom, 2011), volumul lui Victor Suvurov, se vorbește despre atribuirea unor nume noi ofițerilor Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării din Uniunea Sovietică și despre necesitatea ca acestea să păstreze inițialele numelor anterioare. Personajul, absent, este Chamberi. Ziarista Sandra Marin lucrează pentru o gazetă bine informată, la departamentul „Analiza informației”…
Este și modul de lucru al Marei Onel. Intră în pielea personajelor, dar o face la modul empatic. Încâlcind și descâlcind întâmplări cu spioni, cartea se încheie oarecum poetic, pornind de la Adrian Păunescu, a cărui poezie rostește, pe îndelete, fiecare tăcere.
O carte care merită citită!

Citește și Mică istorie a Casei DE CULTURĂ a Studentului din Piteşti

Citește și Semnal editorial. „Toate visurile nopţii”, de Ovidiu E. Moț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Un poet cu mult umor

La Muzeul Municipal Curtea de Argeș a avut loc, la 6 noiembrie a.c., lansarea celei de-a 8-a cărți...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită