Unii au observat această rubrică, trimițându-ne cărți, alții nu, pentru că ei au citit totul, nu le pasă de promovare, preferă să stea cu cărțile sub birou, nu-și fac lansări, nu trimit la criticii cei importanți de la revistele Uniunii Scriitorilor cărțile lor, spre judecată estetică.
Nici Ania Dana Cazan (Herman), nefiind îndrumată corect, deși are tată membru al U.S.R., iar mama – o mare actriță, nu a știut ce să facă, după ce a publicat, cu cărțile ei. Ea scrie. Și tot scrie, ultimul manuscris, în căutare de editor, numindu-se „Făt Frumos din Primărie”. O carte ce vine ca urmare a volumelor „Făt Frumos din Vamă” și „Făt Frumos din Parlament”. O trilogie satirică, la cel mai înalt nivel estetic.
Cum am crezut mereu, salvarea vine dinspre cei născuți după 1990, iar ea s-a născut la 12 ianuarie 1990, în condiții de libertate. Dar și ea are nevoie de îndrumare, dacă nu din partea congenerilor, măcar din partea celor cu o generație din fața ei, necuprinși de tarele comunismului. Culmea, a fost lăudată de un scriitor al anilor 1950, Marin Ioniță, premiat pentru „Rădița” lui de debut, pentru care primise mulți bani, cât să cumpere părinților o… vacă!
Citește și Luminiţa Borta şi Ania Cazan, succes la Festivalul Monodrame de la Bacău
Marin Ioniță a fost un seismograf exact al cărților apărute după 1990 (nu putea uita bătăile primite de la Securitate din anii 1950). A scris și despre Ania, cuvinte de aur, cu care suntem de acord: „Cărțile Aniei excelează, prin stil, replici, personaje, situații, acțiune, tensiune. Dar și prin exces de expresii în engleza americană. Povestea curge ca un râu de munte cu ape limpezi, cu pietrele de pe fundul albiei văzute ca în oglindă, cu valuri mărunte și zglobii, care râd și care plâng, și cântă, și țipă, din când în când mai și suspină câteodată… Și te seduce, și te fură…” Dacă dai la o parte metaforele, afli adevărul.
Da, te fură scriitura Aniei Cazan. E roman, e reportaj literar, e satiră? Din toate, câte un strop. Cert este că romanele Aniei Cazan, incusiv „Făt Frumos din Parlament”, se citesc cu sufletul la gură. Pot fi ecranizate, pot fi puse în scenă de mama sa, Luminița Borta. Îi urăm succes, pe mai departe! Șmecherul ei de Făt Frumos poate trece prin multe! De la Jilava la vale…
P.S. Portofoliul nostru de cărți s-a epuizat. Așteptăm cărțile autorilor argeșeni. Una e să apari într-o revistă cu 150 de exemplare, alta este să fii publicat într-un ziar cu tiraj foarte mare, de te află nu doar județul întreg.
Citește și Ania Cazan Herman – locul al II-lea pe ţară la un concurs literar
0 Comentarii