Salvamontiștii au transmis un avertisment sâmbătă dimineață, după ce anterior echipele de salvatori au fost solicitate să intervină în două cazuri tragice de înec petrecute în județul Mureș.
„Într-o singură zi, am fost solicitați să căutăm doi minori înecați în județul Mureș”, au transmis salvatorii într-un mesaj publicat pe Facebook.
Citește și: MApN îl contrazice pe ministrul Ionuț Moșteanu: România nu cumpără Iron Dome
Cele două cazuri, produse în interval de doar 24 de ore, au readus în atenție riscurile majore la care sunt expuși copiii în sezonul cald.
„Astfel de situații devin mai frecvente în perioada verii, mai ales când copiii se află fără supraveghere corespunzătoare în apropierea apelor”, a avertizat Salvamont Salvaspeo Mureș.
În context, salvamontiștii au transmis un ste de recomandări esențiale pentru prevenirea înecurilor, printre care: – nu lăsați copiii nesupravegheați lângă apă, nici măcar în zone de mică adâncime; permiteți-le accesul doar în locuri special amenajate și supraveghea; folosiți veste de salvare pentru copiii care nu știu să înoate sau înoată slab; dacă un copil dispare în apropierea apei, fiecare secundă contează, sunați imediat la 112.
„Astfel de tragedii pot fi prevenite prin atenție și responsabilitate din partea adulților!”, este concluzia transmisă de salvatori.
Citește și: Ministrul Sănătății va face controale în spitale. „Merg direct acolo unde pacienții ne-au transmis sesizări”
0 Comentarii