Premierul Marcel Ciolacu i-a demis joi pe Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române, și pe Sandu Costea, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Demiterile vin pe fondul protestului fermierilor și transportatorilor, care au reclamat pasivitatea autorităților față de contrabanda cu cereale din România. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, declarase încă din decembrie că vor urma schimbări la cele două instituții din cauza deficitului de încasări.
Citește și: ÎPS Teodosie a fost audiat la DNA Constanța
Marcel Muțescu este propus președinte la Atoritatea Vamală, iar Alexandru Dudu este propus vicepreședinte, conform surselor Economedia. Florentina Ionescu și Alexandru Drăghici, funcționari cu carieră îndelungată în administrația fiscală, sunt propunerile ministrului Finanțelor Marcel Boloș pentru două posturi de vicepreședinte al ANAF. Nu e clar la acest moment dacă cei doi șefi demiși vor primi alte posturi în administrație.
0 Comentarii