Președintele Nicușor Dan a fost marele absent de la festivitățile organizate la Constanța de Ziua Marinei Române. Mesajul șefului statului cu ocazia acestei sărbători a fost citit de șeful Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu.
Citește și Noi taxe în pachetul 2 cu măsuri de reducere a deficitului
Absența sa de la o manifestare foarte importantă a Armatei a fost aspru criticată de români. Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, a afirmat că este „un gest urât” din partea președintelui Nicușor Dan că nu a participat la festivitățile de la Constanța prilejuite de Ziua Marinei. Fifor susține că nu-și aduce aminte ca un președinte să fi lipsit de la aceste ceremonii, însă există deja un precedent din perioada mandatelor lui Traian Băsescu.
Președintele Nicușor Dan a fost însoțit la mănăstirea Sâmbăta de Sus de partenera sa, Mirabela, și cei doi copii ai cuplului. Ionuț Moșteanu, ministrul apărării, a spus că președintele Nicușor Dan este „într-o perioadă de concedii”, acesta fiind motivul pentru care șeful statului lipsește de la festivitățile de la Constanța organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.
0 Comentarii