# Exclusiv. Interviu cu colonelul Gheorghe Lupescu, cel căruia i s-a retras autorizaţia Orniss
Comunicatul de presă conform căruia ”începând cu data de 10.09.2021, colonel doctor Lupescu Gheorghe, inspectorul șef al IJJ Argeș, a fost pus la dispoziția unității ca urmare a retragerii autorizației de acces la informații clasificate” a creat vâlvă în județ. Cum informația în sine este șocantă, fiindcă este primul caz de comandant de unitate M.A.I. din Argeș înlocuit din funcție astfel, l-am căutat pe fostul, de acum, șef al jandarmilor să ne explice ce s-a întâmplat. Și a rezultat interviul pe care vi-l prezentăm în continuare.
”Ce să vă spun, doamnă, viața bate filmul…!”
# Ce s-a întâmplat? Din ce cauză vi s-a retras autorizația Orniss?
– Ce să vă spun, doamnă, viața bate filmul…! M-au sunat vineri și mi-au spus că cei de la DIPI mi-au revocat autorizația ORNISS. Și, automat, dacă nu mai ai acces la documente…! Ca atare, m-am pus la dispoziție. Eu sunt acum cu doamna avocat, ne-am consultat, urmează să mă adresez instanței de judecată. Voi ataca ordinul în contencios administrativ. Această măsură este neconstituțională!
# Cine v-a sunat să vă comunice?
– Primul adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, domnul general Liviu Uzlău. DGIPI a informat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române că mi s-a revocat autorizația de acces la documente clasificate. Asta este singura explicație pe care o am la acest moment. Dar nu știu de ce, cum, care este motivul. Despre „Doi și un Sfert” este vorba! Dânșii au o procedură prin care pot să schimbe oamenii din funcție, fără să dea nicio explicație. Eu înțeleg, dacă am greșit cu ceva răspund, nu e nicio problemă! Dar să îmi spui că îmi retragi acea autorizație fără să îmi motivezi, să îmi spui: „Ai dat informații strict secrete la nu știu cine…”. Sunt mai multe aspecte care, după ce se va termina, le voi spune așa, pe față! Sunt mai multe aspecte, dar nu vreau să le vorbesc acum.
# Ce veți face în continuare?
– Eu sunt în concediu, până în noiembrie, mai am pe anul trecut și pe anul ăsta. Sunt la dispoziția Inspectoratului Județean Argeș. Eu pot să ies la pensie și mâine, dar în situația asta nu voi ieși la pensie, voi lupta să scot la lumină neadevărurile și lucrurile făcute tendențios. De asta am optat să rămân la IJJ Argeș, cu un salariu mai mic chiar și decât pensia, ca să mă pot lupta. Aici am muncit, aici rămân până se va finaliza această problemă. Am 27 de ani în Jandarmerie, și la Argeș, și pe unde am fost, am muncit, mi-am făcut treaba și de aceea nu renunț.
„Va fi bombă! Sunt multe de spus…”
# Motivele acestea pe care spuneați că nu le știți, țin cumva de o prietenie anterioară cu șeful de la SIPI Argeș,?
– Tot ce e posibil, doamnă! Sunt mai multe aspecte, pe care nu vreau să le discut acum, le discut la momentul potrivit. Va fi bombă! Sunt multe de spus, eu sunt convins că se va face lumină în acest caz, pentru că nu poți să schimbi un om doar cu un singur telefon… Am fost sunat și întrebat dacă schimbarea mea are legătură cu nu știu ce dosare… Nu are nicio legătură! Singura treabă are cu persoana pe care ați spus-o dumneavoastră, singura legătură este cu personajul… despre care mă întrebați dumneavoastră, dl. colonel Urban Marius (comandantul SIPI Argeș, n.red.). Când o să termin demersurile în instanță, o să vă dau totul, cu subiect și predicat.
0 Comentarii