Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății, dr. Sorin Luca, care s-a aflat în luna aprilie într-o acțiune de control la Spitalul „Sf. Pantelimon” din capitală și nu a găsit nicio neregulă acolo, și-a dat demisia.
Citește și: Peste 100 de plângeri privind pacienţi morţi la spitalul Pantelimon
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (foto), i-a acceptat demisia. Acesta se pensionase din sistemul medical militar înainte a deveni șef al Corpului de Control.
În urmă cu câteva zile își dăduse demisia și consilierul onorific al ministrului Sănătății pe probleme de sănătate mintală, medicul psihiatru Gabriel Diaconu. Acesta postase pe rețelele sociale diferite opinii în favoarea celor două doctorițe arestate preventiv sub acuzația de omor cu premeditare.
În motivarea arestării celor două doctorițe, obținută de Digi24, judecătorul le acuză că și-au atribuit, în mod inuman, dreptul de a decide cine trăiește și cine moare în secția de Terapie Intensivă. Probele strânse până acum de procurori ar fi suficiente pentru a contura suspiciunea că doctorițele au avut intenția directă de a lua viața unui pacient – scriu cei de la digi24.ro.
0 Comentarii