
Judecătoria Pitești are pe rol o plângere contravențională prin care se contestă un proces-verbal de sancționare încheiat de Poliția Mioveni pe 3 februarie 2024. Petenta este chiar doctorița Georgiana Nadia Gălățanu, recent câștigătoare a concursului pentru șefia Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung. Procesul se va încheia curând, dar între timp s-a finalizat o cauză cu același obiect și cu aceeași petentă, dar cu Poliția Câmpulung ca intimat.
La câteva zile după ce a fost oprită de polițiștii de la Mioveni, doctorița Gălățanu a dat peste rutieriștii de la Câmpulung. De fapt a fost surprinsă de radar pe DN 73, la Stâlpeni, gonind cu 110 kilometri pe oră pe o porțiune de drum pe care viteza maximă este de 50 km/h. Asta se întâmpla pe 15 martie 2024. Șoferița de BMW a fost sancționată cu avertisment și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile și imediat a contestat în instanță procesul-verbal întocmit de polițiști.
Doctorița de la Câmpulung a făcut mențiuni cu privire la procesul-verbal de contravenție, precizând faptul că se grăbea pentru că era de gardă la spital. Iar în fața instanței a declarat, citez, că ”se deplasa către locul de muncă UPU a Spitalului Câmpulung, unde urma să consulte un copil de 5 zile”. Cică trebuia să verifice starea de sănătate a minorului care urma să fie transportat la un spital din Capitală întrucât era singurul medic care lucra pe acea tură de gardă, colega sa fiind în concediu medical. Practic a susținut doctorița că a primat interesul copilului bolnav în fața dispozițiilor rutiere. Doar că instanța a considerat că procesul verbal era legal întocmit și că, într-adevăr, doctorița era de gardă, însă la ora la care a fost surprinsă de radar, 07.20, ea trebuia să fie deja la locul de muncă. Și, potrivit instanței, ”faptul că aceasta nu a aproximat în timp durata necesară pentru a se prezenta la locul de muncă nu justifică sărvârșirea unei fapte contravenționale, având în vedere că prezența sa era necesară la spital în primul rând pentru că urma să înceapă garda, aspect pe care îl cunoștea odată cu întocmirea planificării pentru luna martie 2024”. Și, ce să vezi, la proces a apărut și un martor care a declarat că în acea zi, între orele 07.00 și 08.00, nu a existat nicio urgență cu nou născuții, doctorița Gălățanu neavând urgență pe secție.
Instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta Georgiana Nadia Gălățanu.
C.I.B.
Citește și Mărturii de coşmar din Secţia Neonatologie a Spitalului Câmpulung




0 Comentarii