Ne-a ajuns la urechi cum că legislativul municipiului Câmpulung Muscel s-a pricopsit cu un consilier putred de bogat. Lucru mare, ne-am gândi în primă fază, pentru că ne dorim ca aleșii noștri să aibă o bază materială solidă atunci când acced în structurile politice și administrative. Și asta, ca să nu fie tentați să se îmbogățească în timp ce ocupă respectivele funcții. Toate bune și frumoase până aici numai că respectivul ales local de la Câmpulung este, de fapt, un fel de lider sindical. Estera Ambruș, căci la ea ne referim, a obținut la alegerile locale din iunie un post de consilier în cadrul Consiliului Local al municipiului Câmpulung pe listele PSD. Am aflat însă că doamna în cauză, ca președinte al Ordinului Asistenților Medicali din România, filiala Argeș, duce acasă, anual, cam un miliard de lei vechi. Cine zicea că se face foamea în sănătate, mai ales în rândul asistentelor medicale?
(ELECTRO-CUTARE)




0 Comentarii