Web Analytics

Sechestru asupra unei fabrici de confecții

de | 28.03.2017 11:58 | Actualitate

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române au efectuat 33 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în 3 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul comerţului cu materiale textile. Au fost reținute 8 persoane.Activitățile s-au desfășurat la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, precum și la sediile sociale, spaţiile de producere și punctele de lucru ale agenților economici vizați.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, reprezentanţii a 5 societăţi comerciale ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi ar fi declarat organelor competente achiziţii fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Activitatea infracţională ar fi constat în producţia/importul de produse textile la preţuri subevaluate, produse care ulterior ar fi fost valorificate la preţul pieţei în complexuri comerciale din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară.
Sumele aferente tranzacţiilor nereale ar fi fost transferate în conturile a 7 firme care prezentau un comportament de tip „fantomă”, iar ulterior ar fi fost retrase în numerar şi restituite reprezentanţilor societăţilor care ar fi alimentat conturile.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri contabile şi extracontabile, acte de proprietate şi carduri bancare.
De asemenea, au fost indisponibilizați 23.000 de lei şi un fond de marfă în valoare de peste 350.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asigurătorii asupra fabricii de confecţii şi asupra a 6 imobile, până la acoperirea în totalitate a prejudiciului cauzat bugetului de stat, estimat la 11.500.000 de lei.
18 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 5, pentru audieri.
Față de 8 persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor, cu propunere legală.arestati politie

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii