Până la finalul lunii aprilie, unsprezece exemplare de zimbri care trăiesc în sălbăticie în Munții Făgăraș vor căpăta colare menite să permită urmărirea și observarea acestora de către specialiștii din cadrul Fundației „Conservation Carpathia”. Acest lucru a fost permis după ce Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un ordin de aprobare a derogării în vederea capturării zimbrilor în scopul precizat anterior.
Animalele se regăsesc pe raza teritorială a județelor Argeș, Sibiu și Brașov și fac parte din turmele reintroduse în sălbăticie în trei zone din Făgăraș, la Lerești, Rucăr și Nucșoara. Zimbrii vor fi capturați folosindu-se arme de tranchilizare utilizate doar de medic veterinar autorizat. După ce li se vor monta colarele, animalele vor fi eliberate în locurile în care au fost capturate. Activitatea pentru care este nevoie de autorizație de mediu va fi monitorizată de agențiile județene pentru Protecția Mediului, întocmindu-se rapoarte în acest scop.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și După „Casa Castorului” apare centrul zimbrilor
Citește și Un alt fotograf celebru a ajuns la Nucşoara
0 Comentarii