Web Analytics

Se poate! Reţeaua prostituatelor sclave din Iași, cu program de 18 ore pe zi: 120 de ani de puşcărie

de | 14.01.2021 22:43 | Actualitate, Dezvăluiri

12 indivizi din două reţele de prostituţie încearcă revizuiri ale sentinţelor sau contestaţii în anulare.

Citește și: Preotul Panciuc a primit locuinţă socială de la naşul Pendiuc, cel care pentru asta a desfiinţat o grădiniţă

Membrii a două reţele de traficanţi de persoane încearcă să scape de puşcărie. Într-unul dintre cazuri, aceştia au cerut duminică revizuirea sentinţei, cale extraordinară de atac aplicabilă în cazul în care sentinţa a fost dată în baza unor mărturii, declaraţii sau acte false ori s-au descoperit fapte necunoscute iniţial şi care fac condamnarea netemeinică. În al doilea caz, membrii reţelei au apelat la o altă cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare, aplicabilă dacă inculpaţii nu au fost citaţi legal sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei. Aceste căi de atac au rareori rezultate favorabile inculpaţilor, de regulă sentinţele rămânând aceleaşi.

Detalii fierbinti despre cel mai nou scandal din politica ieseana

În primul caz, zece inculpaţi, bărbaţi şi femei, din Podu Iloaiei şi Iaşi, au fost condamnaţi pentru exploatarea sexuală a şase tinere, de regulă minore. Un martor cu identitate protejată a declarat că de fapt ar fi existat zeci de victime, exploatate atât în Iaşi şi Podu Iloaiei, cât şi în ţări precum Italia, Franţa, Germania sau Marea Britanie.

Citește și: Cumpănaşu se compară cu Eminescu şi Ştefan cel Mare: Nici ei nu au fost judecaţi după bârfe

Fetele erau racolate din familii cu o situaţie materială precară, dezorganizate sau monoparentale, îndeosebi prin metoda „lover boy”. Vitimelor erau atrase de perspectiva unei relaţii serioase, a căsătoriei şi de promisiunea unui trai îmbelşugat, în baza unor locuri de muncă în străinătate. Ulterior, erau obligate la practicarea prostituţiei, fie pe stradă, fie în bordeluri. Unul dintre stabilimentele menţionate în rechizitoriu era „Draifarbenhaus” – „Trei Culori”, aflându-se în oraşul german Stuttgart. Una dintre victime, K.K.K., de doar 16 ani, a declarat că lucra de dimineaţa la 10.00 până a doua zi la 4.00. câştigând în medie 800-1.000 de euro zilnic. Doar de pe urma ei, proxeneţii au obţinut circa 80.000 de euro. După 6 luni de prostituţie, victima a fost adusă înapoi în ţară. A fost însă obligată să meargă din nou în Germania, pentru a „achita” o datorie de doar 500 de euro.

Citește mai departe pe ziaruldeiasi.ro, parte a rețelei de știri naționale presshub

 

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

1 Comentariu

  1. ” Detalii fierbinti ” din … „Las Fierbinti” . Trage apa si fugi … cat te tin „piserilii” !