Primăria Pitești anunță începerea lucrărilor de demolare a blocului G1, de la nr. 25, situat pe strada Tudor Vladimirescu. Două luni vor dura lucrările. Decizia demolării a fost fundamentată pe baza unei expertize tehnice care confirmă starea avansată de degradare a imobilului.
Raportul arată că subsolul este degradat și afectat de inundații repetate, parterul și etajele sunt deteriorate sau demolate, ca urmare a vandalismului, iar etajul al patrulea este doar parțial realizat, cu placa dintre etajele 3 și 4 afectată. „Starea generală a clădirii a fost clasificată drept nesatisfăcătoare, fiind considerată o construcție inutilizabilă și nesigură”, se arată într-un comunicat al Primăriei Pitești.
Primăria vrea să construiască acolo locuințe moderne pentru tineri aflați în dificultate și pentru specialiști care activează în sprijinul comunităților marginalizate și al grupurilor vulnerabile.
Odată cu lucrările de demolare, 18 locuri de parcare din zonă vor fi afectate temporar. Cetățenii care dețin contracte de închiriere pentru acestea au fost notificați și se vor aplica măsuri compensatorii, întrucât locurile nu vor putea fi relocate până la finalizarea investiţiei.
Executantul lucrării este S.C. HIDRO GAZ PIPE S.R.L., iar durata estimată a intervenției este de două luni.
Citește și Silvicultorii anunţă un protest, miercuri, la Ministerul Mediului. Ei solicită retragerea proiectului care vizează reorganizarea Romsilva
0 Comentarii