Pe 22 martie, la Hotelul Star Bascov va avea loc Adunarea Generală a ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România), eveniment în cadrul căruia va fi validată noua conducere a asociației. Postul de președinte ACAROM este vacant de anul trecut, după decesul lui Constantin Stroe, omul care a condus asociația încă de la înființare, din 1996.
Viitorul președinte al ACAROM va fi ales din rândul Consiliului Director, Consiliu din care fac parte: Silviu Badea (stânga) – director general GIC Pitești, Gabriel Sicoe (dreapta) – director executiv Dacia, John Oldham-președinte Ford România, Dumitru Radu-director general Ronera, Bogdan Cocian-director general ELBA, Cristian Nevzoreanu-director Afaceri Publice RTR, Cristian Andreescu-profesor Politehnica București și Radu Caraivan-director general Componente Auto Topoloveni. Silviu Badea și Gabriel Sicoe sunt în prezent vicepreședinți ACAROM.
La eveniment va fi prezent și Yves Caracatzanis-Președinte-Director General Dacia.
Tot la evenimentul din 22 martie vor fi prezentate programele și acțiunile ACAROM pentru anul 2017.
În continuarea Adunării Generale, se va desfășura conferința denumită generic „Repere ale evoluției industriei auto din România – Orizont 2021”.
Cea mai importantă asociație din industria auto românească, ACAROM are la ora actuală nu mai puțin de 160 de membri.