Web Analytics

Se actualizează pensiile militare. Principii avute în vedere

de | 24.09.2020 09:55 | Actualitate

     Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și secretarul de Stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului (DRPCVP), Marius Bălu, s-au întâlnit marți, 22 septembrie, la sediul MApN, cu reprezentanții Forumului structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.

Ministrul Ciucă i-a asigurat pe pensionarii militari de întreaga implicare a instituției militare în soluționarea problemelor semnalate de structurile asociative ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, în special în ceea ce privește problematica actualizării pensiilor militare.

xxx                       xxx                   xxx

Ministerul Apărării Naționale a depus o serie de observații la proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat și va susține acest proiect în cadrul procesului legislativ, principiile avute în vedere fiind:

– înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat referitoare la diferențele de cuantumuri ale pensiilor pentru beneficiarii care au ieșit la pensie la intervale diferite de timp, dar au deținut, ocupat sau avut grade, funcții și vechimi egale;

– crearea cadrului legal pentru recalcularea pensiilor militare, proces efectuat în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și raportat la prevederile legale privind salarizarea militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare aplicabile la data respectivă, în condiții identice de funcție și de grad militar/profesional;

– crearea cadrului legal pentru actualizarea, după data aplicării în integralitate a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a pensiilor militare, ori de câte ori se majorează soldele de grad/soldele gradului profesional și soldele de funcție ale militarilor, măsură care nu va mai permite un nou decalaj;

– eliminarea, etapizată, a inechităților create de succesiunea în timp a actelor normative din sistemul pensiilor militare prin raportarea la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și compeltările ulterioare;

– acordarea dreptului prevăzut de art.11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (pensionarii decorați cu ordinul „Semnul Onorific” clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10, 15 și, respectiv, 20 la sută al cuantumului pensiei).

Structurile asociative care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituției militare sunt acele asociații/fundații al căror scop și obiective se circumscriu domeniilor de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii