După pensionarea în masă a magistraților, care a afectat derularea optimă a activității la instanțe și parchete, inclusiv în Argeș, golurile din schemele de funcționare încep să fie acoperite. Săptămâna trecută au fost făcute zeci de numiri în funcție a unor judecători și procurori, doi magistrați de judecătorii urmând să activeze în județul nostru. La Câmpulung va ajunge un judecător, astfel realizându-se acoperirea pe jumătate a organigramei, după ce, la început de an, Judecătoria din Muscel funcționa cu patru posturi ocupate dintr-un total de zece. Iar un alt judecător va ajunge la Curtea de Argeș, judecătoria de acolo urmând să aibă, astfel, schema completă.
C.I.B.
Citește și Ministerul Justiției vrea revizuirea Codurilor penale şi a legislaţiei penale speciale
0 Comentarii