Web Analytics
scris marți, 09.12.2025

Scumpiri anunțate la electricitate din 2026: crește taxa de cogenerare, cu efecte în lanț asupra facturilor

Se anunță noi majorări la energia electrică, la începutul anului 2026, ca urmare a creșterii taxei de cogenerare, o contribuție inclusă în prețul final al curentului. Modificarea va influența atât facturile la electricitate, cât și pe cele la termoficare.

Scumpiri anunțate la electricitate din 2026: crește taxa de cogenerare, cu efecte în lanț asupra facturilor

Taxa de cogenerare, creată pentru susținerea centralelor capabile să producă simultan energie electrică și căldură, s-a majorat începând cu 1 noiembrie 2025, ajungând la 0,0136 lei/kWh. Saltul reprezintă o creștere de 62% față de nivelul anterior. Deși impactul direct asupra curentului este estimat la circa 0,5%, efectele indirecte se vor simți mai puternic din cauza scumpirii energiei termice.

În ultimii 14 ani, România a colectat în jur de 3 miliarde de euro prin această contribuție, însă fondurile au mers exclusiv către subvenționarea termoficării, fără investiții în centrale noi, deși directiva europeană din 2011 recomanda finanțarea unor instalații moderne și eficiente.

Creșterea taxei se va vedea în facturile aferente consumului din noiembrie 2025, plătite în ianuarie 2026. Pentru București, estimările arată scumpiri lunare de aproximativ 20 de lei pentru o garsonieră și până la 54 de lei pentru un apartament cu patru camere. La nivel național, factura de electricitate ar putea urca cu până la 5%.

Tot de la 1 noiembrie 2025 a intrat în vigoare și TVA-ul redus la 11% pentru energia termică, valabil până la 31 martie 2026. Măsura va diminua ușor costurile finale, însă nu va compensa pe deplin efectele majorării contribuției de cogenerare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită