Web Analytics

Scrisoarea I şi ultima a lui Miuţescu către Mînzînă şi Ionică

de | 4.06.2020 14:27 | Actualitate, Opinii

Dragă Nelu, camarade Cornel! Mă adresez vouă, că voi sunteți stâlpii de înaltă tensiune ai PSD în județ, respectiv la Pitești. Lui Georgescu de la Mioveni nu-i mai scriu, că Bucătarul, așa cum îl alintă Dan “Bisturiu” Manu, a fost omenos și ne-a cedat-o gratis pe Argentina Culcuș. A înțeles suferința în care ne aflăm ca partid istoric și ne-a livrat-o pe post de candidat, deși e accidentată, în etate și o dor toate. Dar cum resursa umană fuge de PNL Argeș ca de Covid, e bună și Argentina la Mioveni, că poate ne vin ceva voturi și din Buenos Aires. Prin corespondență, bineînțeles, că modificăm legea electorală ca să poată vota și diaspora la locale, altfel pierdem rău în toamnă.
Dragă Nelu, dragă Cornele! Hai, și dragă Cristi Gentea! Deși tu ne ești contracandidat la Pitești și ești rigid, că lucrezi cu atomii de la Raten, mai nou și cu Gelu Tofan al nostru în Consiliul de Administrație, așa că nu poți evalua obiectiv hazardul moral în care ne aflăm. Pe scurt, cum să n-avem noi, PNL-ul, candidat la Pitești? Noi, care am avut competiție internă cu patru hamsteri pe post de candidați: doctorul Irimia, Coteț, Ana Stan și Tudan. Noi, care am făcut castinguri preelectorale mai ceva ca la “Vocea României, punându-i pe hamsteri să-și cumpere paiete, zorzoane, rochițe noi și sclipici ca să facă impresie bună în sondaje. Care sondaje au ieșit cum au ieșit și nimeni nu mai ține minte, nici măcar eu, dacă au fost pe bune sau nu. Cum să n-avem candidat noi, cei care am reinventat ce nimeni nu mai credea posibil în Argeș de la Mircea Andrei încoace, o nouă promoție la fraieri? Bref, cum spune francezul, într-o limbă de circulație de altfel foarte accesibilă unui erudit ca Gică Alecsei al nostru, de la Rezervele Statului. Cedați-ni-l pe vicele Sorin Apostoliceanu, candidat la Pitești! Vă implor și vă respect, faceți asta! Ca să nu fim nevoiți să-l scoatem din nou pe Narcis Sofianu de la naftalină și să ne facem de râs cu locul patru. Știm că Sorin Apostoliceanu e grevat de sarcini multe și grele ipoteci, dar n-avem soluție de candidat după cei patru hamsteri pe care i-am învârtit în sac până i-am sacrificat. Viața e complexă, politica grea și chiar nu mai știu cum să ies din impas. Știu ca Sorin vine la pachet cu managementul de top al Ramonei, ultima lui soție, dar îmi asum și acest risc. Doar n-om repeta noi Legenda lui Tristan Pendiuc și Isolda Carmen Lis!
Dragă Nelu, dragă Cornel, dragă Cristi Gentea! Știu că voi sunteți un partid de corupți și noi unul de proști, dar mi-e tare teamă ca, în buna sa tradiție conservatoare, electoratul din Pitești să nu aleagă, din nou, prima variantă.

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii