În mai puţin de jumătate de mandat, Consiliul Local de la Câmpulung a suferit mai multe modificări, toate vizând componenţa grupului PSD.
În septembrie 2016, după numai trei luni de activitate şi după ce promisese că va sluji cetăţeanul fără ezitare, omul de afaceri Victor Bână a părăsit legislativul câmpulungean, constatând că este mai profitabilă activitatea pe lângă Primărie, nu în cadrul acesteia. Locul său a fost luat de fostul viceprimar şi consilier judeţean Gheorghe Sârbu.
Pe 11 aprilie 2018 a demisionat din calitatea de consilier local un alt membru PSD, Constantin Ivan, acesta fiind numit secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei. Vacantarea locului acestuia se va produce de-abia mâine, dar nu se ştie cine îl va înlocui. Cu zece aleşi locali în Consiliu, PSD a ajuns deja la locul 13, cel ocupat de Ionel Dumitrache, însă în şedinţa din 26 aprilie nu se află pe ordinea de zi validarea mandatului acestuia, semn că social-democraţii au probleme cu înlocuirea lui Ivan.
Mai puţin întâlnite au fost alte două modificări petrecute în Consiliul Local. Două dintre cele trei doamne alese în 2016 – două de la PSD, una de la PNL – şi-au schimbat numele în timpul derulării mandatului. Estera Ambruş a divorţat şi a (re)devenit Estera Stămoiu, iar Andreea Nora Fărcăşanu s-a (re)căsătorit şi se numeşte Andreea Bădescu.