Pacienții români care suferă de boli cronice și sunt înscriși în programele naționale de sănătate vor putea beneficia de consultații și investigații medicale fără a mai fi obligați să prezinte bilet de trimitere sau bilet de internare. Măsura este prevăzută într-un Ordin comun emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), publicat recent în Monitorul Oficial, și va intra în vigoare în perioada următoare, potrivit realitatea.net.
Până acum, pacienții cu afecțiuni cronice erau obligați să meargă mai întâi la medicul de familie pentru a obține un bilet de trimitere înainte de a se prezenta la medicul specialist din ambulatoriu sau pentru a se putea interna. Odată cu noile prevederi, acest pas este eliminat, oferindu-le pacienților acces direct la specialist, fără alte formalități intermediare.
Consultațiile și investigațiile medicale în ambulatoriu vor fi astfel mai accesibile, fără a mai fi necesară trecerea pe la medicul de familie.
Aceeași regulă se aplică și în cazul internărilor – pentru pacienții cronici care fac parte din programele naționale de sănătate, nu va mai fi nevoie de bilet de internare emis de medicul de familie.
0 Comentarii